CINEMAR IUBIT CINEMAR NEUITAT

Reportajul urmator a fost realizat de George si de Claudius. E putin mai deosebit, mai lung decat celelalte. Fusese o situatie speciala, evenimentul - un tanar care se sinucisese din dragoste - a avut o larga acoperire la vremea respectiva - 1993 - in toata mass-media maramureseana.

Fiind ceva iesit din comun pentru Baia Mare, ne-am straduit - si-am si dat pe dinafara de atata zel - sa acoperim toate fatetele cazului. Am cam exagerat noi putintel, ca nu era nimeni sa ne traga de urechi.

Reportajul a fost usor editat, am scos unele imagini care erau prea terifiante. Plus ca mai sunt portiuni care nu se vad cum trebuie - de vina e caseta VHS. Sunt imagini stocate de 16 ani!

Buuuun...pot sa povestesc destul de multisor despre reportajul asta. Am sa ma limitez insa la cateva detalii de bun-simt...si unele de mai putin bun-simt.


A fost realizat intr-o perioada in care eram "fanel" Michael Jackson - si acum ii ascult cu placere piesele, dar daca simtiti nevoia, puteti da cu pernele in mine. M-a mistocarit destul Zsolt, asa ca am devenit practic imun.

Frecventam fan-clubul din Baia Mare - care de altfel avea vreo 10 membri mari si lati, cu unii dintre ei mai povestesc uneori, de altii nu mai stiu nimic de ani de zile. "Frecventam" e o figura de stil, nu exista un sediu. Dar era o ceata cu pasiuni comune.

Sorin Ispasoiu e un prieten deosebit, despre el stiu ca era pe undeva prin Anglia - de multe ori Sorin si tatal sau ne-au ajutat cu emisiuni si sponsorizari la Cabana Apa Sarata. Alt prieten deosebit, Felix Mezei, nu mai stiu de mult nimic, Dorin Pop a deschis o firma de dans modern, Cardos Bianca e pe undeva prin Canada...cam atat.


Nu mai tin minte cum am ajuns noi, George Pletea si cu mine, la Bucuresti, dar...se pare ca am ajuns cu bine si acolo si inapoi. Dovada reportajul. Trebuie sa fac o rectificare - in reportaj se spune ca Printesa Caradja avea 102 ani (filmari facute 22 Aprilie 1993). Wikipedia spune ca s-a nascut in 1893, a murit in 26 Mai 1993 - deci a trait 100 de ani. Cred ca Wiki are dreptate, noi am luat informatia atunci, pe loc, de la ingrijitoarele de acolo.


Am sa fac o paranteza. Am fost tentat de 10 ori sa editez reportajul si sa scot o bucatica din el. Dar nu se poate, pentru ca trebuie sa ramana acolo, model de prost-gust. Ho, nu sariti! E atat de simplu!


Paranteza (si povestea) : Paul Catalin imi propusese sa "facem" niste bani in respectiva perioada. Cum? Simplu. Solutia tuturor durerilor de cap se numea Polonia. Rezultatul a fost nu atat de fructuos din punct de vedere financiar, dar am avut sansa sa cunosc un cuplu din Satu-Mare, care mi-a ramas drag pana in ziua de azi - Corina si Richard (Ricek). Din pacate amandoi strasnici manuitori ai glajei, ea romanca, el polonez. Cu exceptia d-lui Ticu de la Scoala de Soferi Ticu (offf, Ticule, la multe rele m-ai indemnat! las' ca ajung si acolo!) eu n-am cunoscut un om sa bea atat de zdravan ca Ricek. Burete de supt vodka, Ricek a fost ghidul nostru pentru cele cateva business-trips in Polonia. Programul lui Ricek era cam asa: desteptarea la ora 6 cu prima sticla de vodka. Imbarcarea pasagerilor in Satu Mare. Un somnic scurt pana in vama. O sticluta cu vamesii. Cateva pahare in autocar. Un somnic scurt. O sticla de vodka. Repeta. Repeta. Asta era Ricek. In rest, daca mai avea timp, un om extraordinar. Corina, prietena lui, nu bea chiar atat de mult. Dar nici nu dormea. Ca asta e, in Univers toate se compenseaza.

Ei, pe langa after-shave-ul Brut pe care l-am folosit ani de zile, am avut (ne)fericirea sa cumpar din Polonia ceea ce avea sa ramana pentru ani mandria mea (pe care acum o reneg) - "camesa din piele de sarpe" - nume dat de Paul Catalin. Stra/lucitoare, neagra si bineinteles, din ceva material de ultima speta. Trebuie sa o spun cu mana pe inima - daca vreti un model de prost-gust, il veti avea in reportajul asta. Acolo unde il veti vedea pe reporter (nu dam nume!) imbracat in celebra camasa neagra varata in blugi prespalati.

Inca o data repet - am fost tentat sa scot partea aia, sa o acopar cu un insert si s-o las pierduta in negura vremilor. Dar...sa fie de amintire si de exemplu. Monument de prost-gust pentru posteritate. Las-o acolo, daca aduce un zambet, fie el si rictus, e de bine.

Am facut un efort intelectual printr-o mishcare scurta din "poanier" si am trecut pe tastatura Ro pt a nu se intelege ca ma "barbieresc"
Azi (3 iunie 2009) am vazut ca Pipiku' a mai schimbat putin prin site shi a facut o investitie. A adus un TeVeu sa ne vedem in poze. Frumos. Si cum tremura imaginea, mi-am amintit cum "emiteam" noi prin '91 ...

Toate emisiunile se faceau inregistrate (atunci, la inceput, anii '91). Inregistram inainte cu o zi, si filmarea, pe caseta VHS se ducea la "emisie" adica la posta, acolo in centru, langa MM.
Am avut o multime de amintiri acolo. Imi amintesc ca emisiunile erau duminica dimineata, de la 10 parca. Ziua de duminica, venea intotdeauna parca sa ne faca in ciuda dupa seara de sambata, cand 110% din "personalul" Cinemar-ului avea de mers la nunti (filmat, cantat, imbatat). Motiv pentru care ora 10 era mult prea matinala pentru oricare dintre noi. Mirosea in acea camera de maxim 2 x 3 m, a mancare de la nunta (de la sarmale pana la ciorba si prajituri - glumesc - mai era si carnatz). Inca in acea perioada 50% din telespectatori ne urmareau pe televizoare alb/negru iar noi transmiteam semnalul de pe un video J35 (o scula buna pentru vremurile acelea, dar totusi una de casa, nicidecum de broadcast). Primeam la un moment dat telefoane de la telespectatori ca "le fuge imaginea in partea de sus a ecranului". Flutura adica, pricepeti? Atunci am aflat ca avem nevoie de TBC (Time Base Corector - o scula care asigura adaptarea nivelului la o sursa de semnal video, care sincronizeaza parametrii video pentru mai multe echipamente si care in acelasi timp corecteaza defectele dintr-un semnal video, de exemplu, inlocuieste un semnal syncro slab, cu altul cu o mai mare stabilitate - am fost prea tehnic ? sorry)
Am aflat ce ne trebuie, incercam sa gasim undeva, dar pana atunci situatia trebuia remediata, sa "poate sa ne vede shi ochiul telespectatorului"
Nu mai stiu exact cine a venit cu ideea de a incerca sa tinem banda video tensionata intr-un anumit fel, si astfel iata-ne la fiecare emisie cu video-ul fara capac si cu o surubelnitza care "tinea situatia supt syncro".
Dintr-o data, a venit cineva cu ideea : " punem o camera video, filmam ecranul televizorului si transmitem semnalul sin camera. Astfel vom avea un semnal constant, si nu va mai "flutura" sus.
Zis si facut . Iata-ne in emisie cu un adevarat arsenal : camera, trepied de camera, televizor Philips, diagonala 82 cm , si iata-ne in emisie. Frumos, curat, elegant.
Toata emisia a mers ca pe roate, eram fericiti ca am mai rezolvat una din problemele tehnice.
Dar, la un moment dat , stupoare!!!
Un telefon il felicita pe Liviu Petre: Te-am vazut la televizor!!!! Asa i se spunea la telefon. Doar ca el nu a fost in nici un material in acea zi. Deci ... stupoare ... De unde a aparut Liviu la TeVeu ?!
Brainstorming : de unde si pana unde Liviu la TeVeu ? Si ne-am lamurit. Imaginea lui Liviu din camera de emisie, se reflecta in ecranul televizorului , ecran filmat de camera de luat vederi.
Vedeti ce simpla e televiziunea?
Orice vede o camera video, vede si telespectatorul...
Yo "m-am râs" !!! Voi ?!

Iata, nush de ce shi prin ce minune minunata am inceput sa scriu scrierea scrisului scris. Aici. Acum. Poate pentru ca sunt cu "foalele" pline, poate pentru ca e dumdim , poate ca m-a prins rushinea. (oare asta sa fie?)

Trebuie sa recunosc de la inceput ca stau rau cu memoria (sunt batran, remember?) si daca in amintirile mele voi face gresheli, asta e. Accept scuzele voastre...

...Era undeva prin ianuarie 1991 cand, activam la Casa Tineretului cu o trupa de teatru si o brigada artistica. Munceam atunci (daca se poate spune "munceam") la Teatrul de Papushi Baia Mare. Intr-o joi (nu pun pariu) ma trezesc in sala de repetitii a Casei Tineretului cu dl Andone -primar la acea vreme - si cu o intrebare directa :
"Vrei sa lucrezi in televiziune ? Am vrea sa fi primul crainic al televiziunii Cinemar Baia Mare"
Raspunsul meu a venit mult mai repede decat s-ar fi ashteptat auditoriul, si pe principiul "mananci calule ovaz?" am raspuns afirmativ.

Cand am ajuns acasa, mi-a fost rushine sa-i spun mamei ca voi prezenta programul primei televiziuni din Baia Mare pe motiv ca shi asha aveam deja un loc de munca nedemn pentru un barbat in putere, un om mare, shi galben de gras. Am uitat sa precizez ca si parul il aveam mult mai lung decat prevedea legea, iar gaura in ureche era pentru cercelul pe care-l purtam.

Iata-ma in urmatoarea zi in sediul televiziunii Cinemar, un loc in care erau doar cei 4 patroni deja amintiti de "antescribul" meu si veshnicul Sandu Vlasin. Apropos de Sandu, eu cred ca el s-a nascut in televiziune dar el nu stie ...

Toata lumea avea treaba pe acolo, eu incercam sa vad ce se intampla pe acolo, ma uitam la cabluri si la camerele de filmat, cand apare Dutzu , (AKA Mihali Dumitru) care incepe sa ma masoare din cap pana in picioare. Pardon doar din cap pana mai jos de umeri. Pana acolo era parul meu ... M-a intrebat: "Vrei sa lucrezi in televiziune?" Am raspuns oarecum timid: " Daca faceti si radio, da..." Eu cred ca dorea sa scape de mine shi mi-a raspuns, putin convingator ca "DA, vom face si radio"

Doleantzele fiindu-mi indeplinite, am ramas. Nu aveam nimik de pierdut si in plus imi placea ideea unui loc unde nu trebuia sa transpir ca sa demonstrez ca sunt in stare de ceva, si eventual sa mai cresc in ochii mamei .

In ziua urmatoare aveam de prezentat primul buletin de stiri al televiziunii. Cred ca era 1 februarie 1991.
Era in studio un pupitru la care trebuia sa stau in picioare, un desen in spatele meu cu sigla postului, lumini de jur imprejur si o caldura de nedescris (luminile reci inca nu erau descoperite de noi)
Stateam cuminte cu textele in fata, incercam sa mai repet ce aveam de spus, cand il vad pe Dutzu uitandu-se la mine cu o privire ce nu-mi prevestea un lucru bun. Si asa s-a shi intamplat. Il comparam in acele momente cu doctorul Baltazar, care dadea ture in jurul meu, cand, brusc, i-a venit o idee ... A luat de pe un cablu un snur (mai exact era un shiret) shi mi-a legat parul la spate ... Nu cred ca am lacrimat, oricum stiu ca m-am bucurat ca nu avea o foarfeca la indemana. Aia ar fi fost tragedia ....
S-a numarat in ordine inversa , de la 5 la 2 ... si gata, ON AIR ! Yo. Shi TV Cinemar

daca tzi-a placut, daca mai vrei, spune ... si voi mai posta

Vorbesc zilnic cu Adi Mic. Ma sperie omul asta, imi da niste detalii despre intamplari in Cinemar - care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie la fel de intense si pentru mine, pentru ca le-am trait, le iubesc - majoritatea - dar nu! Descopar cu stupoare ca am uitat nepermis de multe si musai sa-i multumesc lui Mic pentru dulci readuceri aminte!

Am reusit sa vorbesc in ultimele zile cu Claudiu Florescu, era in toiul unui festival de folclor, ne-am promis ca vom relua discutia cat de repede posibil.

Am mai stat de vorba cu Georgica Pletea - astept inca sa prinda cateva clipe libere sa puna pe "hartie" ceea ce ne-a promis ca va scoate de la Dutu Mihali privind debutul televiziunii.

Sper din tot sufletul sa avem si un nou autor - pe langa cei care deja sunt logati ca si autori si pe care ii (re)invit sa scrie. E vorba de Anamaria Peride.

**********

Emisiunile au continuat. Am incercat sa diversificam modalitatile de prezentare, continutul, genurile de exprimare, invatam din mers. Am invatat sa vorbim "in camera", sa facem diferenta dintre vocea de zi cu zi si cea "de televiziune" sau "radio". Cinemar a fost o scoala de jurnalism nemaintalnita. Invatam pe toate planurile, eu personal mi-am bagat nasul in tot ce insemna televiziune, de la video la audio, montaj, satelit, tot ce se putea. Asimilam repede si nu cred ca cineva din Radio sau Televiziunea Cinemar nu a simtit acelasi lucru, libertatea de a progresa, de a deveni mai bun.

Nefiind o televiziune de "cablu" ci una de "eter", nu se incasau abonamente de la telespectatori. In acele zile reclama era mama comertului cu adevarat si, pot sa spun cu mana pe inima ca pana in 1996 - 1997 Cinemar a duduit de reclame si productii publicitare. Incercam sa combinam utilul cu placutul. Imi amintesc cu mare placere de prezentarile inregistrate la "Steaua Nordului", pe drumul catre Satu-Mare. Una dintre emisiuni a fost in luna lui mai, in '91 sau '92. Emisiunea a debutat cu roiuri de carabusi pe care ii stransesem in cateva zeci de minute inainte de a incepe prezentarile. O alta nebunie de scurta-durata a fost momentul in care mi-am bagat permanent in par - ca sa fiu ca si Paul Catalin! Imaginea aceea a aparut luni de zile in programul editat la un moment-dat de CBM, distribuit pe Cosbuc 16 si la sediul de pe B-dul Bucuresti.

Echipa incepuse sa creasca. Tavi Butuza devenise o prezenta constanta in studio. Banuiesc ca Florescu incepuse sa gandeasca emisiunea de "Buna dimineata Baia Mare" si avea nevoie de stiristi. Cu Tavi Butuza am mai vorbit in anii care au trecut, am vorbit chiar foarte recent, dandu-i adresa de blog si rugandu-l sa scrie cateva cuvinte. Dar, vorba lui Adi Mic - Tavi e tot acolo unde era acum 18 ani, foaia de hartie si stiloul, si il invidiez.

Marius Baciu venise de la Canal 7, "furat" de Florescu, probabil Flo ii facuse o oferta pe care nu putuse sa o refuze. Anamaria era atunci prin studio, nu foarte des, dar a fost intotdeauna o placere sa o vad, o fata extraordinar de frumoasa si desteapta-foc.

Stiu ca la un moment-dat in perioada asta 1991/1992 - a aparut Tibi Marcus - din cate mai tin minte fusese coleg de facultate la Geologie cu Florescu. Tibi s-a ocupat in prima faza de traduceri din limba engleza ale emisiunilor si documentarelor CNN/Voice of America/WorldNet cu care Cinemar avea sa incheie un contract de exclusivitate. Nu numai asta avea sa fie "calvarul" lui Tibi, dar si montajul emisiunilor adventiste aduse de Pompiliu Blotor.


*********

O intamplare care ma face si acum sa rad in hohote este reportajul facut de Tavi Butuza, Paul Catalin si subsemnatul in Satu Mare la un moment-dat, la lansarea primei carti a poetului roman de origine irakiana Salah Mahdi. Lansarea a avut loc in holul hotelului Dacia - hotel in care eram de altfel cazati. Principalul scop al deplasarii mele era incheierea unui contract de publicitate cu cei de la Steaua Nordului, cu care Tavi avea sa ma puna in legatura. Dar, ajungand in Satu-Mare am asistat cu placere la lansarea cartii, cu si mai mare placere la masa - hai, cinemaristii, recunoasteti ca sunteti cu totii niste gurmanzi! - si, cu DEOSEBITA placere la ceea ce avea sa urmeze.

Bautura a fost din belsug, Tavi Butuza era pe acea vreme un deosebit si rafinat degustator de coniace si alte bauturi tari. Nu mi-e rusinica nici cu Paul Catalin. Eu m-am abtinut pana la un punct, din cate imi amintesc, altfel probabil n-as mai pastra nimic in memorie despre seara respectiva.

Tavi isi facea documentarea la un paharut, Paul mai freca rotitele camerei cu coniac si Salah Mahdi recita cu patos:

" Va veni o zi
o zi feminina
ca un cîntec de roua –
porumbeii mei dorm
într-un poem
un poem ca o stea"

Eu ma invarteam foarte bine dispus printre tavile cu caviar si nu mai stiu ce - caviarul totusi il retin! era prima data cand incercam "delicatesa" - cand l-am auzit pe Paul ingaimand cu o voce molesita, intr-un pur accent arabesc:

"Dorm borumbeii mei obositz"...

Nu aveam de unde sa stiu ca intortocheatul vers va deveni un sine-qua-non al chefurilor la care Paul avea sa ma "plimbe" mai tarziu, chefuri despre care vom povesti la un moment-dat. Mie, acest vers mi-l va aduce intotdeauna in fata pe Paul.

Lansarea s-a incheiat, in continuare au mai evoluat cativa actori de la teatrul Satu Mare, o trupa rock, bautura a curs, astfel incat mult dupa miezul noptii ne-am retras in camere extraordinari de galagiosi, tarand dupa noi doua sticle de coniac. Inganand intr-una - si nu glumesc, intr-una! - obsedantul vers al borumbeilor, Paul a avut grija si rabdarea sa astepte cu camera pornita pana ce Tavi Butuza avea sa se dezbrace, ramanand intr-o pereche de chiloti albi, lungi pana la genunchi, clatinandu-se incet pe picioarele subtiri si, alimentat de perdeaua grosuta a aburilor de coniac, s-a transformat in maestru emerit al poeziei, subliniind in holul hotelului parti din cartea lui Mahdi cu o alta expresie care a ramas celebra si pe care imi permit sa o reproduc aici:

"Da-ti-ar Dumnezeu putere in p&*a ca mistretului in falci"

Paul uguieste in ison cu "borumbeii" filmandu-l pe Tavi in chiloti iar eu mai am un pas pana la a muri de ras.

Ochii sticlosi, buna dispozitie, ne incalzisem, Paul chiar incepuse sa faca glume - un umor hatru, sfatos, bine dezvoltat de anii lui de Facultate de la Cluj. George nu bause foarte mult, principalii "manuitori ai sticlei" fuseseram noi si poate cate un "detz" cei din regia de emisie. Sandu Vlasin facea misto de noi cocotat la cucurigu. Regia de emisie - lumea lui Vlasin si a lui Balasfi - era situata in lateralul studioului, despartita de un geam, ajungeai acolo catarandu-te pe o scara metalica.

Mai aveam inca vreo jumatate de ora pana la intrarea in emisie cand ne-am dat seama ca nu aveam decor. Cinemar folosea niste decoruri extrem de simple, perdele vopsite in mov si verde care atarnau de niste bare de metal pe marginile studioului. Nu aparuse inca sigla binecunoscuta a CBN - asta avea sa apara mai tarziu, dupa afilierea cu ARDAF. Era folosit un generator electronic de sigla.

"Asta e o emisiune de divertisment" imi susoteste Paul. Pune mana pe o scara folosita de zugravi, aruncata intr-un colt. "Asta-i decorul nostru". "Bine", il intreb, "si daca avem dedicatii cum le citesc?" "Ce, ma Bodea, nu poti citi numa' daca stai in kur? In picioare iti piere glasu'?"
Am inghitit in sec, nu stiam daca aveam sa fiu in stare sa citesc, dar nu avea nici un sens sa ma contrazic cu Paul.

George se invartea facand ultimele reglari de focus la camere - cred ca erau doua camere in studio. Era si Tibi Czompa acolo.

Scara - check. Camere - Check. Sunet - Check. Auzim din regia de emisie acordurile incheierii de emisiune a TVR-ului si privesc monitorul. A intrat sigla Cinemarului, sunt constient cumva ca mii de oameni asteapta ceva - nu pe Paul si pe mine, dar asteapta Cinemarul. Am trecut deja de stadiul de emotie, sunt in stadiul de inconstienta.

George rade de noi "Maaa, ce ochi mari aveti". Normal, dupa o sticla de whisky parca ne picurase cineva atropina, ne straluceau ochii ca la pisici salbatice.
Apuc sa il intreb pe George "Cum sa incep? " cand il aud pe Vlasin din emisie: "Atentie!"

George ne facuse un generic de emisiune "Febra de Sambata Seara" - sper din tot sufletul sa gasesc pe undeva genericul asta, de dragul amintirilor. Intra genericul...

"3...2...1" si vad degetul lui George plecand spre noi, facandu-mi semn ca sunt in direct. Adica: "You're fucked".

Sunt in direct. George mi-a spus de o mie de ori sa ma uit in camera. Asa ca ma uit in camera, dar nu vad nimic, decat un hau amenintator. Ma mai uit o data la George, cerand ajutor. Cred ca am o grimasa de ranjet tamp pe fata, pentru ca nu stiu ce sa zic.

Sandu urla din emisie "Baaaaaaaa, sunteti in direct! Ziceti ceva!"

Si aud vocea lui Paul langa mine, miraculos de linistitoare.

"Buna seara, stimati telespectatori, bine ati venit la Febra de Sambata Seara".

Ce stiam despre ce inseamna sa fii crainic, moderator, prezentator, spuneti-i cum vreti. Nimic. Doar ceea ce vazusem la TVR - trebuie sa fii politicos. Sa spui "Buna seara" si sa stimezi pe cei care se uita la tine. Cam asa ne inchipuiam ca ar trebui sa fie. Dar e clar ca lui Paul ii fileaza o lampa.

"Bodek si cu mine o sa va fim gazde in aceasta seara"

Bodek, hmmm. Deci ma ia la misto - noi doi, lucrand impreuna eram "Lolek si Bolek" ai Cinemarului. Undeva deasupra ochiului, o vena minuscula incepe sa imi pulseze si cum isi termina Paul polologhia, continui:

" Avem muzica buna, avem divertisment pentru voi - Camera Ascunsa - si in final un film. Nu uitati ca puteti sa dati dedicatii in seara asta sunand la (nu mai tin minte numarul). Dar sa incepem cu prima piesa a serii!"

Am transpirat. M-am balbait. Vocea lui Paul a fost prea slaba, eu cred ca am tipat. George se scarpina in cap "noah, ii bine..adica poate fi mai rau". Mai rau? Adica sa nu vorbim deloc, esti sigur ca ar fi mai rau? A intrat piesa in emisie si telefonul suna. Sandu Vlasin noteaza dedicatii si ma striga sa le iau. Nu-s decat 3 minute de pauza, cam atat e piesa muzicala, si trebuie sa intram iar.

"Calmati-va", spune George. "Asa e la inceput".

"3..2..1 Atentie!" si suntem iar in emisie.

Astept sa il aud pe Paul si il aud, foarte ciudat, de undeva din dreptul soldurilor mele, si eu nu sunt deloc inalt. Paul are cam 1.80, poate mai mult. Ce cauta acolo?
Imi fac cruce cu limba, e cu capul in jos, atarnat cu picioarele de scara. Parul cret ii sta valvoi si tot sangele i s-a suit la cap. Dar...prezinta! Citesc 3-4 dedicatii, n-am nici o poanta in "repertoriu", cred ca as fi fericit sa dau drumul cat de repede la a doua piesa. Paul aproape cade cu scara incercand sa se dea jos, i-a ramas un picior atarnat acolo. Isi revine insa repede, nu-mi dau seama daca se clatina de la instabilitatea scarii sau de la whisky. Citeste si el doua dedicatii, dam drumul la piesa.

George rade in barba. "Va omoara Florescu". Si cred ca Florescu se uita la emisiunea aia, dar nu a sunat sa spuna nimic.
A treia prezentare - suntem amandoi pe scara, brusc scara devine colacul nostru de salvare, supliment de "umor". Parca ne-am mai incalzit, mai scoatem balbe dar parca acum emisiunea curge mai lin. Da, a avut dreptate George, inceputul e mai greu. Dedicatii vin destul de multe, telefonul suna intr-una in regie. Macar daca n-ar suna toti sa ne injure.

In pauze Vlasin ne mai incurajeaza: "O sunat unu' sa intrebe cat va mai tinem aici, daca dam o data drumul la film". "Altul a sunat sa intrebe ce-i cu avortonii aia". Unii ne incurajeaza la telefon, altii ne injura. Dar lumea suna sa faca dedicatii si asta e bine. Balasfi mustaceste fara sa spuna nimic, George face "efecte" din camera, se invarte in jurul lui Paul, al meu. Czompa cred ca a adormit pe sub vreo perdea.

E patru dimineata si curge transpiratia pe noi, de la emotii, de la halogenele din tavan. Am obosit intr-o ora cat intr-o saptamana. Inca simt cum tremur incet, dar prezentam ultima piesa si filmul, ne luam ramas bun si..am terminat. Il stresez pe George de mii de ori - "cum a fost?" pe Vlasin, pe Balasfi...pe Paul nu-l mai intreb nimic, Paul il urla pe Czompa prin studio ca sa puna camerele la loc, dar Czompa e deghizat pe undeva in stativ.

A doua zi, Dutu Mihali are o cearta serioasa cu Florescu din cauza noastra.
"Cum sa faca asa ceva? Ala atarnat de scara, beti amandoi".
"Hai, ma Dutule, ca n-au fost beti." "
Pai toata lumea s-a uitat la televizor azi noapte. Toti i-au vazut. Toata lumea ma suna sa imi spuna".
"Foarte bine, ce ai vrea, sa nu sune nimeni?"

Florescu ne ia de o parte. "Lasati-o mai usor". Dar e de parere ca e mai bine sa vorbeasca lumea decat sa nu vorbeasca deloc. Vizionam stocarea emisiunii de 20 de ori, ma rusinez iar de balbe...ajung la concluzia ca, intr-adevar, se poate si mai rau...dar si mai bine.