CINEMAR IUBIT CINEMAR NEUITAT

banii lui au ținut în viață cinemarul vechi se spune...
josef obernauer - afacerist scăpătat imediat după revoluție - era visul aproape american pentru noi toți: gras ca un adevărat patron și chel; posesor de merțan și bodigard (iosif szabo, culturist pe atunci, azi antrenorul campioanei mondiale monica mureșan); inaccesibil muritorilor de rând și inexplicabil de generos cu televziunea. trebuia să-l iubești!
când sosea obernauer zgomotele ambientale încetau, pe loc; când vorbea cineva despre el o religiozitate și recunoștință imensă pogorau asupra tuturor de parcă ar fi fost vorba de însuși dumnezeu. într-un fel, obernauer era micul dumnezeu al cinemarului..

obernauer vindea cauciucuri de mașină la mâna a doua. cu asta dăduse, cică, lovitura. vindea și cisme de cauciuc galbene, frumoase (nu ca cele negre ale minerului maramureșean pe care le știam noi din copilărie). și pentru că obernauer finanța, cinemarul îi oferea la schimb reclamă..ca să meragă afacerea domnului dumnezeul nostru. amin.

în reclama la cismele galbene de cauciuc am jucat și eu alături de george pletea, mi se pare. mi-a fost distribuit (și l-am primit cu imensă recunoștință) rolul principal - cel al albei ca zăpada. ta-daaaa!
purtam o rochie albă, brodată, de vară, făcută de bunica mea. scenariul cerea ca eu, încălțată cu frumoasele cisme galbene de cauciuc, să trec prin apa învolburată a săsarului înspre iubitul prinț. era noiembrie... făt frumos (george) mă aștepta dincolo...
n-am mai ajus la happy end pentru că la mijlocul albiei am aluncat și am căzut. de prisos să spun că apa era prea rece, prea murdară și prea puturoasă pentru ca frumoasa mea rochiță albă (ca zăpada) să mai prindă următorul sezon cald...chiar și chiloții a trebuit să îi arunc, atât de tare miroseau a săsar! nici măcar magicele cisme de gumă nu mi-au fost de folos: m-am udat la picioare. cine ar fi crezut??
reclama a fost montată chiar și așa (doar se inventase montajul, ce naiba??!) și deși am ajuns aproape celebră în orașul meu a trebuit să mă mulțumesc în continuare cu jobul de la secretariat (vă spun, cinemariștii ăștia nu au fost capabili să aprecieze cu-adevărat niciodată talentul emergent!!)...

nu știu dacă domnul obernauer a înțeles vreodată, pe deplin, sacrificiul nefericitei prințese :))

omul de afaceri a murit asasinat (se spune) iar cinemarul și-a găsit alți finanțatori.

albă ca zăpada e acum personajul preferat al fiului meu. noroc că nu știe că și prințesele mai dau cu curu de pământ & apă câteodată...

P.S. ani de zile am avut coșmarul ăsta: înotam în apa mizerabilă a săsarului și nu reușeam să ajung de la un mal la altul. după imersiunea cu scop comercial coșmarul a încetat. se poate să fi fost o premoniție??

pionier. ca și televiziunea.
clar!
îmi amintesc prima emisie. am ieșit cu un aparat protabil.
prima oprire la cicârlău. cu george pletea și claudiu florescu. au căutat cu înfrigurare frecvența pe scală (nu o mi țin minte, în orice caz era bandă est). am pus radioul cât se poate de sus, pe capotă să fim siguri că semnalul va fi captat.

când am prins frecvența era să mă piș pe mine de fericire și mândrie!e ram cu un ford escort amărât. ghia. bleu ciel. aproape că n-am mai avut nevoie de el la întoarcere. atât de high eram cu toții!
și acum țin minte..pfff.

o vreme am avut onoarea de a face emisiuni interactive de noapte, în fiecare joi : fata fără zestre; suna k porcu numele ăsta da ni se părea hiiiiper original, dădea bine la telectualii amatori de filme bune, rusești. deh... dar din fericire emisiunile erau un real succces, pe bune!
totul se petrecea în aceeași încăpere, sculele toate erau pe aceeași masă de lemn de la etajul al nu-știu-câtelea al hotelului mara... toate textele erau scrise de mână (cred că doar știrile erau bătute la mașină) și erau originale (veneau adicătelea direct din puțu gândirii realizatorului de emisiune!).

peste ani și ani am revenit. ca redactor șef la știri. erau deja peste tot calculatoare, aveam internet, impriamntă, telefoane mobile și fixe. aveam de unde fura informații, muzică , sunete cul, mondenități, sincroane, gingle-uri...practic orice.
cei noi habar nu au cât de greu e să faci o emisiune radio 100 % pe barba ta, fără toate astea. și e păcat. pfff..

cea mai mișto chestie care mi s-a-ntâmplat vreodată ca jurnalist a fost la cooperativa nu-știu-cum unde prestează orbii. m-au recunoscut după voce.și trecuse ceva timp de când nu mai vorbisem la microfon.

iubesc radioul și mi-e dor. :-)