CINEMAR IUBIT CINEMAR NEUITAT

banii lui au ținut în viață cinemarul vechi se spune...
josef obernauer - afacerist scăpătat imediat după revoluție - era visul aproape american pentru noi toți: gras ca un adevărat patron și chel; posesor de merțan și bodigard (iosif szabo, culturist pe atunci, azi antrenorul campioanei mondiale monica mureșan); inaccesibil muritorilor de rând și inexplicabil de generos cu televziunea. trebuia să-l iubești!
când sosea obernauer zgomotele ambientale încetau, pe loc; când vorbea cineva despre el o religiozitate și recunoștință imensă pogorau asupra tuturor de parcă ar fi fost vorba de însuși dumnezeu. într-un fel, obernauer era micul dumnezeu al cinemarului..

obernauer vindea cauciucuri de mașină la mâna a doua. cu asta dăduse, cică, lovitura. vindea și cisme de cauciuc galbene, frumoase (nu ca cele negre ale minerului maramureșean pe care le știam noi din copilărie). și pentru că obernauer finanța, cinemarul îi oferea la schimb reclamă..ca să meragă afacerea domnului dumnezeul nostru. amin.

în reclama la cismele galbene de cauciuc am jucat și eu alături de george pletea, mi se pare. mi-a fost distribuit (și l-am primit cu imensă recunoștință) rolul principal - cel al albei ca zăpada. ta-daaaa!
purtam o rochie albă, brodată, de vară, făcută de bunica mea. scenariul cerea ca eu, încălțată cu frumoasele cisme galbene de cauciuc, să trec prin apa învolburată a săsarului înspre iubitul prinț. era noiembrie... făt frumos (george) mă aștepta dincolo...
n-am mai ajus la happy end pentru că la mijlocul albiei am aluncat și am căzut. de prisos să spun că apa era prea rece, prea murdară și prea puturoasă pentru ca frumoasa mea rochiță albă (ca zăpada) să mai prindă următorul sezon cald...chiar și chiloții a trebuit să îi arunc, atât de tare miroseau a săsar! nici măcar magicele cisme de gumă nu mi-au fost de folos: m-am udat la picioare. cine ar fi crezut??
reclama a fost montată chiar și așa (doar se inventase montajul, ce naiba??!) și deși am ajuns aproape celebră în orașul meu a trebuit să mă mulțumesc în continuare cu jobul de la secretariat (vă spun, cinemariștii ăștia nu au fost capabili să aprecieze cu-adevărat niciodată talentul emergent!!)...

nu știu dacă domnul obernauer a înțeles vreodată, pe deplin, sacrificiul nefericitei prințese :))

omul de afaceri a murit asasinat (se spune) iar cinemarul și-a găsit alți finanțatori.

albă ca zăpada e acum personajul preferat al fiului meu. noroc că nu știe că și prințesele mai dau cu curu de pământ & apă câteodată...

P.S. ani de zile am avut coșmarul ăsta: înotam în apa mizerabilă a săsarului și nu reușeam să ajung de la un mal la altul. după imersiunea cu scop comercial coșmarul a încetat. se poate să fi fost o premoniție??

prima întâlnire cu tavi butuza nu pot să-o uit.
întâia lui zi la cinemar: poartă geacă de piele neagră scânteietoare și toți dinții la vedere. zâmbește prea mult și e din cale-afar de amabil. îmi spune șefa deși eu sunt o biată furnică înghesuită într-o cutie de beton, alergând între jobu plicticos de secretară și traducerile unor filme de rahat despre incredibilul popor american și incredibilele lui realizări. eu încerc să mă las de fumat, el îmi livrează varianta autohtonă a bullshit-ului și un assos. nu pot să îl refuz. tavi are magia asta incredibilă: nici o muiere nu-i rezistă. (stop!stop! stop! asta nu însemană că noi doi...știți voi ce vreau să spun.)

nu știm de unde a apărut butuza dar are multă încredere în propria persoană. spune că scrie cărți. că e corespondent la nush ce ziare importante. îl credem, de ce nu?!
mai târziu aflăm de unde a apărut și el: de la poarta phoenix-ului cică. dar nu contează. lumea îl adoră...și colegii și telespectatorii.
i se spune și azi ”mereu al dumneavoastră”

vă spun cu mâna pe inimă că paul cătălin a rupt gura târgului când a aterizat în baia mare.
pe oșanul cu păr creț l-a sprijinit socru-so de caloriferu rece din holu cinemarului în timp ce îi punea pile la marele mihali, patronul (cei doi erau colegi de întreprindere, lucrau cândva la IPEG, acolo unde și stimabilul oșan ar fi putut prospecta pentru un job solid. dar soarta a aranjat altfel lucrurile...) și-n vremea asta noi, muierile cinemariste, salivam excesiv.
cătă geologul voia o muncă incitantă. nici nu știa cât de plină de emoții și surprize va fi noua lui carieră de operator tv. se înțelege că a fost angajat.

la cinemar a întâlnit-o pe irezistibila domnișoară bala. pe care azi o cheamă paul. v-ați prins, nu?!
cu siguranță ex-socrului îi pare rău că l-a sprijinit (inclusiv de calorifer) pe tânărul oșan. :))

printre persoanele cărora, cred, le-am schimbat destinul se numără și buna mea prietenă dana bala (măritată paul).
domnișoara inginer bala, licențiată în chestiuni de quercus robur & more plutea liberă de contract pe piața muncii: prea citită ca să supervizeze invazia gândacului de colorado sau butășirea viei din spatele casei părintești de la Tăuții Măgherăuș, daniela se plictisea de moarte...și avea nevoie de bani, firește.

așa că i-am prezentat-o lui florescu care i-a propus degrabă un post de cititorare de știri. mamzel bala a acceptat cu grație..
la vremea aceea”andreele esca” ale României nu aveau prompter. așa că tot ce se spunea pe post era învățat pe de rost. punct. în fond, dănuța mea, tocise cu spor biologie multă ca să intre la facultă. era deci antrenată...

dana și florescu au avut o memorabilă luptă de idei când el i-a cerut să se prezinte așa cum fac de multă vreme deja proteviștii: ”sunt daniela bala și vă prezint știrile”. pe dana n-a convins - o nici în ruptul capului să facă una ca asta! avea șie ea, demnitatea ei. :)) azi râdem amândouă pe tema demnității prezervate cu atâta încăpățânare. și spunem: ” mă nu era prost florescu ăstam da nimeni nu-l băga în seamă cu bibisismele* lui”

ceva mai încolo dana s-a mutat la radio.
între timp îl cunoscuse pe paul. cătă paul. dar despre el, în altă postare...(poate o conving chiar pe ea să scrie ce și cum).
______________
* bibisisme - chestii aduse de preabunul florescu de la cursul absolvit ,în regim de urgență, la BBC.

pionier. ca și televiziunea.
clar!
îmi amintesc prima emisie. am ieșit cu un aparat protabil.
prima oprire la cicârlău. cu george pletea și claudiu florescu. au căutat cu înfrigurare frecvența pe scală (nu o mi țin minte, în orice caz era bandă est). am pus radioul cât se poate de sus, pe capotă să fim siguri că semnalul va fi captat.

când am prins frecvența era să mă piș pe mine de fericire și mândrie!e ram cu un ford escort amărât. ghia. bleu ciel. aproape că n-am mai avut nevoie de el la întoarcere. atât de high eram cu toții!
și acum țin minte..pfff.

o vreme am avut onoarea de a face emisiuni interactive de noapte, în fiecare joi : fata fără zestre; suna k porcu numele ăsta da ni se părea hiiiiper original, dădea bine la telectualii amatori de filme bune, rusești. deh... dar din fericire emisiunile erau un real succces, pe bune!
totul se petrecea în aceeași încăpere, sculele toate erau pe aceeași masă de lemn de la etajul al nu-știu-câtelea al hotelului mara... toate textele erau scrise de mână (cred că doar știrile erau bătute la mașină) și erau originale (veneau adicătelea direct din puțu gândirii realizatorului de emisiune!).

peste ani și ani am revenit. ca redactor șef la știri. erau deja peste tot calculatoare, aveam internet, impriamntă, telefoane mobile și fixe. aveam de unde fura informații, muzică , sunete cul, mondenități, sincroane, gingle-uri...practic orice.
cei noi habar nu au cât de greu e să faci o emisiune radio 100 % pe barba ta, fără toate astea. și e păcat. pfff..

cea mai mișto chestie care mi s-a-ntâmplat vreodată ca jurnalist a fost la cooperativa nu-știu-cum unde prestează orbii. m-au recunoscut după voce.și trecuse ceva timp de când nu mai vorbisem la microfon.

iubesc radioul și mi-e dor. :-)

una din reclamele care au stârnit probabil cele mai multe controverse și la care românii se uitau ca la filmele indiene a fost cea făcută pentru RAMIRA.
o armie de fete aproape nude (în frunte cu narghita, un sex simbol după care mulți ați salivat drăguților..) freca cu pasiune scule de înaltă performanță aflate în acea sugestivă mișcare de du-te vino... fetele erau mai pline de vaselină ca shakira care nu se inventase încă. și mult mai hot ca ea pentru că nu prea vedeai piele nici pe strasse și nici pe micul ecran !
reclama aparținea ilustrului florescu iar factotum-ul televiziunii preaiubite nu a ezitat nicio clipă să se laude în exces cu asta.
într-un fel, trebuie admis faptul că reclama ramira l-a făcut faimos. păcat nu o mai putem vedea azi. e istorie.. dar vă asigur că a fost la fel de faimoasă la vremea ei ca spoturile la calculatoarele felix (alea cu ”v-am prins, vrăjitoarelor) sau cea de la norvea ultra-alb.

bun.

cu asemenea faimă, producția de reclame a devenit inerentă pentru bunul mers al chestiunilor financiare în televi ziunea cinemar (și anume: pentru ca banii să meargă de la investitor la societate sau patron - nu exista pe atunci diferența asta penibilă).
una din reclamele de care îmi amintesc este PRODAS (un soi de societate care vindea de toate și era încă un pic de stat, un strop comunistă). și pe vremuri banii erau tot la ăștia, ce credeați??
lyrics-u spotului publicitar suna cam așa: