CINEMAR IUBIT CINEMAR NEUITAT

obernauer finanțatorul și cismele galbene de cauciuc

2010-03-12T04:54:00.029-05:00

banii lui au ținut în viață cinemarul vechi se spune...
josef obernauer - afacerist scăpătat imediat după revoluție - era visul aproape american pentru noi toți: gras ca un adevărat patron și chel; posesor de merțan și bodigard (iosif szabo, culturist pe atunci, azi antrenorul campioanei mondiale monica mureșan); inaccesibil muritorilor de rând și inexplicabil de generos cu televziunea. trebuia să-l iubești!
când sosea obernauer zgomotele ambientale încetau, pe loc; când vorbea cineva despre el o religiozitate și recunoștință imensă pogorau asupra tuturor de parcă ar fi fost vorba de însuși dumnezeu. într-un fel, obernauer era micul dumnezeu al cinemarului..

obernauer vindea cauciucuri de mașină la mâna a doua. cu asta dăduse, cică, lovitura. vindea și cisme de cauciuc galbene, frumoase (nu ca cele negre ale minerului maramureșean pe care le știam noi din copilărie). și pentru că obernauer finanța, cinemarul îi oferea la schimb reclamă..ca să meragă afacerea domnului dumnezeul nostru. amin.

în reclama la cismele galbene de cauciuc am jucat și eu alături de george pletea, mi se pare. mi-a fost distribuit (și l-am primit cu imensă recunoștință) rolul principal - cel al albei ca zăpada. ta-daaaa!
purtam o rochie albă, brodată, de vară, făcută de bunica mea. scenariul cerea ca eu, încălțată cu frumoasele cisme galbene de cauciuc, să trec prin apa învolburată a săsarului înspre iubitul prinț. era noiembrie... făt frumos (george) mă aștepta dincolo...
n-am mai ajus la happy end pentru că la mijlocul albiei am aluncat și am căzut. de prisos să spun că apa era prea rece, prea murdară și prea puturoasă pentru ca frumoasa mea rochiță albă (ca zăpada) să mai prindă următorul sezon cald...chiar și chiloții a trebuit să îi arunc, atât de tare miroseau a săsar! nici măcar magicele cisme de gumă nu mi-au fost de folos: m-am udat la picioare. cine ar fi crezut??
reclama a fost montată chiar și așa (doar se inventase montajul, ce naiba??!) și deși am ajuns aproape celebră în orașul meu a trebuit să mă mulțumesc în continuare cu jobul de la secretariat (vă spun, cinemariștii ăștia nu au fost capabili să aprecieze cu-adevărat niciodată talentul emergent!!)...

nu știu dacă domnul obernauer a înțeles vreodată, pe deplin, sacrificiul nefericitei prințese :))

omul de afaceri a murit asasinat (se spune) iar cinemarul și-a găsit alți finanțatori.

albă ca zăpada e acum personajul preferat al fiului meu. noroc că nu știe că și prințesele mai dau cu curu de pământ & apă câteodată...

P.S. ani de zile am avut coșmarul ăsta: înotam în apa mizerabilă a săsarului și nu reușeam să ajung de la un mal la altul. după imersiunea cu scop comercial coșmarul a încetat. se poate să fi fost o premoniție??

tomografii, radiografii, mamografii

2010-03-12T03:05:00.007-05:00

prima întâlnire cu tavi butuza nu pot să-o uit.
întâia lui zi la cinemar: poartă geacă de piele neagră scânteietoare și toți dinții la vedere. zâmbește prea mult și e din cale-afar de amabil. îmi spune șefa deși eu sunt o biată furnică înghesuită într-o cutie de beton, alergând între jobu plicticos de secretară și traducerile unor filme de rahat despre incredibilul popor american și incredibilele lui realizări. eu încerc să mă las de fumat, el îmi livrează varianta autohtonă a bullshit-ului și un assos. nu pot să îl refuz. tavi are magia asta incredibilă: nici o muiere nu-i rezistă. (stop!stop! stop! asta nu însemană că noi doi...știți voi ce vreau să spun.)

nu știm de unde a apărut butuza dar are multă încredere în propria persoană. spune că scrie cărți. că e corespondent la nush ce ziare importante. îl credem, de ce nu?!
mai târziu aflăm de unde a apărut și el: de la poarta phoenix-ului cică. dar nu contează. lumea îl adoră...și colegii și telespectatorii.
i se spune și azi ”mereu al dumneavoastră”

paul cătălin, the son of Oaș.

2010-03-12T02:56:00.007-05:00

vă spun cu mâna pe inimă că paul cătălin a rupt gura târgului când a aterizat în baia mare.
pe oșanul cu păr creț l-a sprijinit socru-so de caloriferu rece din holu cinemarului în timp ce îi punea pile la marele mihali, patronul (cei doi erau colegi de întreprindere, lucrau cândva la IPEG, acolo unde și stimabilul oșan ar fi putut prospecta pentru un job solid. dar soarta a aranjat altfel lucrurile...) și-n vremea asta noi, muierile cinemariste, salivam excesiv.
cătă geologul voia o muncă incitantă. nici nu știa cât de plină de emoții și surprize va fi noua lui carieră de operator tv. se înțelege că a fost angajat.

la cinemar a întâlnit-o pe irezistibila domnișoară bala. pe care azi o cheamă paul. v-ați prins, nu?!
cu siguranță ex-socrului îi pare rău că l-a sprijinit (inclusiv de calorifer) pe tânărul oșan. :))

dana bala portocala

2010-03-12T02:38:00.018-05:00

printre persoanele cărora, cred, le-am schimbat destinul se numără și buna mea prietenă dana bala (măritată paul).
domnișoara inginer bala, licențiată în chestiuni de quercus robur & more plutea liberă de contract pe piața muncii: prea citită ca să supervizeze invazia gândacului de colorado sau butășirea viei din spatele casei părintești de la Tăuții Măgherăuș, daniela se plictisea de moarte...și avea nevoie de bani, firește.

așa că i-am prezentat-o lui florescu care i-a propus degrabă un post de cititorare de știri. mamzel bala a acceptat cu grație..
la vremea aceea”andreele esca” ale României nu aveau prompter. așa că tot ce se spunea pe post era învățat pe de rost. punct. în fond, dănuța mea, tocise cu spor biologie multă ca să intre la facultă. era deci antrenată...

dana și florescu au avut o memorabilă luptă de idei când el i-a cerut să se prezinte așa cum fac de multă vreme deja proteviștii: ”sunt daniela bala și vă prezint știrile”. pe dana n-a convins - o nici în ruptul capului să facă una ca asta! avea șie ea, demnitatea ei. :)) azi râdem amândouă pe tema demnității prezervate cu atâta încăpățânare. și spunem: ” mă nu era prost florescu ăstam da nimeni nu-l băga în seamă cu bibisismele* lui”

ceva mai încolo dana s-a mutat la radio.
între timp îl cunoscuse pe paul. cătă paul. dar despre el, în altă postare...(poate o conving chiar pe ea să scrie ce și cum).
______________
* bibisisme - chestii aduse de preabunul florescu de la cursul absolvit ,în regim de urgență, la BBC.

radio cinemar

2010-03-11T16:33:00.019-05:00

pionier. ca și televiziunea.
clar!
îmi amintesc prima emisie. am ieșit cu un aparat protabil.
prima oprire la cicârlău. cu george pletea și claudiu florescu. au căutat cu înfrigurare frecvența pe scală (nu o mi țin minte, în orice caz era bandă est). am pus radioul cât se poate de sus, pe capotă să fim siguri că semnalul va fi captat.

când am prins frecvența era să mă piș pe mine de fericire și mândrie!e ram cu un ford escort amărât. ghia. bleu ciel. aproape că n-am mai avut nevoie de el la întoarcere. atât de high eram cu toții!
și acum țin minte..pfff.

o vreme am avut onoarea de a face emisiuni interactive de noapte, în fiecare joi : fata fără zestre; suna k porcu numele ăsta da ni se părea hiiiiper original, dădea bine la telectualii amatori de filme bune, rusești. deh... dar din fericire emisiunile erau un real succces, pe bune!
totul se petrecea în aceeași încăpere, sculele toate erau pe aceeași masă de lemn de la etajul al nu-știu-câtelea al hotelului mara... toate textele erau scrise de mână (cred că doar știrile erau bătute la mașină) și erau originale (veneau adicătelea direct din puțu gândirii realizatorului de emisiune!).

peste ani și ani am revenit. ca redactor șef la știri. erau deja peste tot calculatoare, aveam internet, impriamntă, telefoane mobile și fixe. aveam de unde fura informații, muzică , sunete cul, mondenități, sincroane, gingle-uri...practic orice.
cei noi habar nu au cât de greu e să faci o emisiune radio 100 % pe barba ta, fără toate astea. și e păcat. pfff..

cea mai mișto chestie care mi s-a-ntâmplat vreodată ca jurnalist a fost la cooperativa nu-știu-cum unde prestează orbii. m-au recunoscut după voce.și trecuse ceva timp de când nu mai vorbisem la microfon.

iubesc radioul și mi-e dor. :-)

reclama sufletu comerțului

2010-03-11T15:43:00.017-05:00

una din reclamele care au stârnit probabil cele mai multe controverse și la care românii se uitau ca la filmele indiene a fost cea făcută pentru RAMIRA.
o armie de fete aproape nude (în frunte cu narghita, un sex simbol după care mulți ați salivat drăguților..) freca cu pasiune scule de înaltă performanță aflate în acea sugestivă mișcare de du-te vino... fetele erau mai pline de vaselină ca shakira care nu se inventase încă. și mult mai hot ca ea pentru că nu prea vedeai piele nici pe strasse și nici pe micul ecran !
reclama aparținea ilustrului florescu iar factotum-ul televiziunii preaiubite nu a ezitat nicio clipă să se laude în exces cu asta.
într-un fel, trebuie admis faptul că reclama ramira l-a făcut faimos. păcat nu o mai putem vedea azi. e istorie.. dar vă asigur că a fost la fel de faimoasă la vremea ei ca spoturile la calculatoarele felix (alea cu ”v-am prins, vrăjitoarelor) sau cea de la norvea ultra-alb.

bun.

cu asemenea faimă, producția de reclame a devenit inerentă pentru bunul mers al chestiunilor financiare în televi ziunea cinemar (și anume: pentru ca banii să meargă de la investitor la societate sau patron - nu exista pe atunci diferența asta penibilă).
una din reclamele de care îmi amintesc este PRODAS (un soi de societate care vindea de toate și era încă un pic de stat, un strop comunistă). și pe vremuri banii erau tot la ăștia, ce credeați??
lyrics-u spotului publicitar suna cam așa:

”cine este în oraș
posesor de unt și caș??
PRODAS!”

mortal.
erau vremuri în care chiar și melodiile erau fabricate indoor.
participam câteodată cu toții la procesare. și era mișto.
evident, modelele, ”compozitorii” nu luau nimic, niciun leuț. poate 100 de grame de caș. asta dacă aveau nițel norocel!

P.S îmi mai aduc aminte de o reclamă la votcă valco (bun client,foarte bun și de cursă lungă) pe care am filmat-o pe pățunea dinspre satul săsar, prin balegi și hârtoape. cu cristina szongoth ( juji sau Ju) în rolu principal, îmbrăcată în negru ca ciocciara.(i-am împrumutat o fustă de-a mea, lungă și largă, pentru că și recuzita era adusă de-acasă . întotdeauna). ju pășea maiestuoasă, încălțată cu papuci bărbătești și apoi desculță,mergea ea despletită la adăpătoare și acolo își turna o găleată de apă în cap. tricoul ud sporea cu siguranță pohta de votcuță a băimăreanului însetat, aflat în tranziție !

recepțiile

2010-03-11T15:37:00.006-05:00

în vremurile faste recepțiile erau un happening banal.
nu exista om din cinemar care să nu fi achiesat. oricât de mică furnica cinemaristă, era bine primită. se putea trage de șireturi cu primarul, cu șeful poliției. putea bea cu dumnezeu dacă voia!
petrecerile erau negreșit opulente. atât de bine se trăia în vremurile de pionierat a presei locale încât nu exista petrecere, dineu sau recepție de la care să pleci cu mâna goală.
mare specialist în subtilizat butelcuțele de votcă sau uischi era sandu vlașin. specializarea sa se datora în bună parte și tupeului specific de meseriaș ( și nu o spun cu răutate) de mare folos în situații de genul descris mai devreme...
pfff....
mii se sticle de alcool scump am mai scăpat noi de singurătate, kile de tort și hectare de grătar!
numai dumnezeu știe cum de am rămas noi sănptoși, frumoși și neatinși de gută.

dăm o bere la badog, în direct, din Olimp

2010-03-11T15:21:00.008-05:00

cum am aflat eu de existența cinemarului??
într-o zi îmi spune mama siderată (să nu uităm că madam este profă de franceză și are o oarecare grație a exprimării, chestiune pe care o pretinde și de la restu lumii):” am văzut doi tipi la televizor, da nu erau de la televiziunea națională. au spus la un moment dat dăm o bere la badog”
evident că nu am crezut spusele lui bonjour camarade proffeseur. eram ferm convinsă că au răpit-o extratereștrii și că i-au ras - fără milă- și apoi reinstalat windowsu..
culmea, madam maman era de-a dreptul fermecată de spontaneitatea tinerilor george pletea cătlin și claudiu florescu (care cu același șarm a reușit să îi adoramă ani mai târziu vigilența devenindu-i ginere) și râdea entuziastă ca proasta-n...mă rog.
enfin, asta spune multe despre atmosfera postdecembristă când credeam cu toții cu fervoare tembelă, din nou, în moș crăciun... :))
la vremea aceea toți băimărenii erau absolutamente îndrăgostiți de cinemar. să fii acolo echivala cu a fi miss venezuela în venezuela...pe bune!
nu existau greșeli care să nu fie iertate, porți pe care cinemarul să nu le poată deschide.
bărbații de la cinemar preluau - firesc, prin transfer, de la entitatea media pentru care lucrau - un sex appeal monstruos (efectiv cred că ar fi putut să se culce cu orice femeie, și probabil o și făceau) , oputere incredibilă, o magie zăpăcitoare.
și nu exagerez.
era singura televiziune de după 89 și era unică cred în nord. eram dumnezei!

medan iubitorul de folclor

2010-03-11T15:11:00.009-05:00

ioan medan era și el unul din cei patru acționari de bază.(mai fusese un al cincelea la început, naiba mai știe cine...)
se spunea despre el că nu vedea mai nimic, dar în ciuda acestui fapt filma de zor. mai ales folclor. pe autofocus.
noi, ăștia de la oraș, râdeam de el pe la spate socotindu-l maaaaare țăran (trebuie să ne înțelegeți: abia apăruse emtivi iar etno sau taraf teve nu existau nici în visele erotice cele mai îndrâznețe ale marioarei murărescu) !
medan era tipu tehnic. nu se băga prea băga în viețile angajaților..el se băga în scule. la asta se pricepea parcă. și asta era bine.
ca tot cinemaristu era tovarăș de nădejde la un pahar de uischi moroșenesc..
e unul din acționarii care-au luat-o-n mână de la cei cu ”liceul terminat”. l-au pus pe preș și..pa!
că nu vede prea bine se pare că n-a fost doar zvon: azi trece pe lângă mine aproape zilnic (își plimbă câinele cu religiozitate) și nu mă recunoaște.

liviu petre - jack of all trades

2010-03-11T14:58:00.008-05:00

personal, habar nu am de unde a apărut liviu petre. era un sălăjean haios și agitat și acționar pe deasupra. oamenii îl iubeau-urau. îl iubeau pentru că părea accesibil; îl urau pentru că era patron și pentru că era imposibil să înțelegi de fapt ce voia de la tine când îți vorbea(chetie care alarma lumea). simplu.
ceva legătură cu lumea șoubiz-ului avea el (să nu uităm că la vremea aceea artist era orice tip care punea muzică, filma sau fotografia la nunți; care avea antecedente radioamatoristice sau pur și simplu avea un video acasă și destui bani să pună ”cărămida” financiară la baza televiziunii
liviu vorbe repede și uneori incoerent, era un adolescent care chelise prea devreme și pe care prea devreme îl năpădise o nevastă grasă (cândva frumoasă, asta se vedea cu ochiul liber încă) și doi copii la fel de grași.
liviu era responsabil cu shimbatu clanțelor și becurilor. știți genu : ”taie lemne, bate cuie...alea alea”
habar n-avea de televiziune dar voia să se implice...
cred că nici unul din asociații săi nu îl lua în serios..
n-a fost destul de vulpe și la un moment dat a fost scos pe ușa din dos a acționariatului*
s-a retras la dej unde cred că și acum are un radio de buzunar un de fi-su era digei la un moment dat (inclusiv din rezonuri economice).
___________
* din momentul în care televiziunea a căpătat o oarecare influență în preafrumoasa urbe, acționarii au pornit faimoasele lupte intestine :-)), vânându-se reciproc pentru a câștiga controlul asupra societății.. doi dintre ei au și luat-o-n barbă rău de tot.

coniacul napoleon

2010-03-11T14:46:00.010-05:00

la cinemar atmosfera efervescentă era întreținută cu mult alcool.
lumea bea ca să aibă inspirație; curaj; ca să facă față frigului acerb din iernile prea lungi (clădirea nu era încălzită); bea ca să uite că a stat prea mult la servici sau că iar nu s-au dat lefurile....
băutura tradițională a cinemariștilor era coniacul napoleon (abia apărut pe piață și probabil contrafăcut) savurat cu grăbire (deși aci sesizez o oarecare contradicție în termeni, iertare!) și ăn cantități industriale.
beam mult, fără discriminare. beam în timpul serviciului sau după job; în birouri sau pe holuri; iarna sau vara; beam în curtea din față sfidând antenta gigantică - donată de bunul popor american care se săturase pesemene de canalul C-SPAN - sau în spatele clădirii, pe malul săsarului puturos și galben; umblam în două picioare sau în patru...
coniacul napoleon -prost și scump- a legat multe prietenii, a deznodat multe limbi, a sudat multe cupluri a fost catalizatorul multor aventuri fierbinți, a pus capăt multor căsnicii tradiționale legate înainte de relația cu CINE M-AR ul..da.
dintre cei de acolo își permiteau să mai cinstească boborul cu licoarea minunată sandu vlașin (a cărui leafă de electrician suporta fără dureri pierderea) sau florescu(tare generos de felul lui și mare amator de pileală și el).
coniacul napoleon a fost un soi de apă sfințită și binecuvântată și mulți jurnaliști a născut.

patronii noștri, stăpânii noștri

2010-03-11T14:30:00.007-05:00

duțu mihali (patronul ”principal”) era inginer. puteți s-o luați și în sens peiorativ.
fusese taximetrist imediat după revoluție, poseda niscava brevete de invenții, avea pragmatismul sănătos al unui capitalist rătăcit într-o democrație originală sau al unui fiu al moiseiului(parcă) purtător de sandale asortate cu șosete albe și musteață.
spera într-adevăr să scoată profit din experimentul cinemar. dacă ar fi citit scrierile specialiștilor adevărați din domeniul mass media ar fi aflat repede că banii se întorc din atare investiții doar după 5-7 ani. și asta în țări cu un sistem economic și financiar sănătos și plătittori voioși și conștiincioși de taxe.
cinemarul nostru iubit mai mult consuma decât producea. cred că la vremea aceea afacerea își trăgea seva din traficul de influență soft și mici ciubucuri sordide(ca de exemplu dedicațiile muzicale după care lumea se dădea în vânt) plus câteva firave contracte de pub...
dovadă că afacerea nu merge bine deloc e faptul că salariile mizere veneau târziu de tot și nu se renegociau aproape niciodată.
la un moment dat mihali a inventat un soi de apendic al societății care se ocupa cu licitațiile. nu trebuie să vă mai spun că demersul nu a fost un succes... trebăluiam la o sumedenie de hârtii și hârtioare a căror procesare era doar o etapă în laboriosul proces al organizării de licitații; apoi a apărut și specialistul în toate, mircea lițe, care a devenit iute preferatul conului mihali...cumva, cânvda pe traseu activitatea de vindere a diferitelor active a pierit. eu una m-am ales cu abilitatea ,incredibilă la acea vreme (deprinsă pe pipăite) de a edita texte cu un ordinator* (așa îi spunea sculei pe care o primisem de la vreo bună țară prietenă francofonă care voia să ajute bieții mioritici...
________________
* ordinatorul este un computer, nu vă lăsați intimidați de pregătirea mea specială..

P.S. pe florescu ăl las mai la final ...prietenii știu de ce :)

secretara

2010-03-11T13:45:00.006-05:00

îmi amintesc primul meu contact cu cinemarul.era singura televiziune locală a băii mari și căutau secretară.
o prietenă bună îl știa pe florescu așa că eram, spunea ea, ca și angajată.
mi-am luat rochița cea mai scurtă și sexy (primită din ajutoare, din franța)și pantofii cu toc cui albi...la concurs mi se pare că am fost nevoite chiar să defilăm ca la un concrus de miss.
aveam 22 sau 23 de ani și eram șomeră cu studii superioare.
am luat concursul fără probleme.
a doua zi am fost instalată la o mașină mecanică de scris. știam să ”tapez” dar nu excelam...
salariul era mizer, sediul planetariului aranjat după feng-shui-ul comunist dar atmosfera mi se părea incredibilă, efervescentă. zilnic se întâmpla câte ceva interesant...

Reportaj sinucidere 1993 - Baia Mare

2009-06-17T10:35:00.007-04:00

Reportajul urmator a fost realizat de George si de Claudius. E putin mai deosebit, mai lung decat celelalte. Fusese o situatie speciala, evenimentul - un tanar care se sinucisese din dragoste - a avut o larga acoperire la vremea respectiva - 1993 - in toata mass-media maramureseana.

Fiind ceva iesit din comun pentru Baia Mare, ne-am straduit - si-am si dat pe dinafara de atata zel - sa acoperim toate fatetele cazului. Am cam exagerat noi putintel, ca nu era nimeni sa ne traga de urechi.

Reportajul a fost usor editat, am scos unele imagini care erau prea terifiante. Plus ca mai sunt portiuni care nu se vad cum trebuie - de vina e caseta VHS. Sunt imagini stocate de 16 ani!

Congres Michael Jackson la Bucuresti. Camesa Suspinelor.

2009-06-07T21:53:00.022-04:00

Buuuun...pot sa povestesc destul de multisor despre reportajul asta. Am sa ma limitez insa la cateva detalii de bun-simt...si unele de mai putin bun-simt.

A fost realizat intr-o perioada in care eram "fanel" Michael Jackson - si acum ii ascult cu placere piesele, dar daca simtiti nevoia, puteti da cu pernele in mine. M-a mistocarit destul Zsolt, asa ca am devenit practic imun.

Frecventam fan-clubul din Baia Mare - care de altfel avea vreo 10 membri mari si lati, cu unii dintre ei mai povestesc uneori, de altii nu mai stiu nimic de ani de zile. "Frecventam" e o figura de stil, nu exista un sediu. Dar era o ceata cu pasiuni comune.

Sorin Ispasoiu e un prieten deosebit, despre el stiu ca era pe undeva prin Anglia - de multe ori Sorin si tatal sau ne-au ajutat cu emisiuni si sponsorizari la Cabana Apa Sarata. Alt prieten deosebit, Felix Mezei, nu mai stiu de mult nimic, Dorin Pop a deschis o firma de dans modern, Cardos Bianca e pe undeva prin Canada...cam atat.

Nu mai tin minte cum am ajuns noi, George Pletea si cu mine, la Bucuresti, dar...se pare ca am ajuns cu bine si acolo si inapoi. Dovada reportajul. Trebuie sa fac o rectificare - in reportaj se spune ca Printesa Caradja avea 102 ani (filmari facute 22 Aprilie 1993). Wikipedia spune ca s-a nascut in 1893, a murit in 26 Mai 1993 - deci a trait 100 de ani. Cred ca Wiki are dreptate, noi am luat informatia atunci, pe loc, de la ingrijitoarele de acolo.

Am sa fac o paranteza. Am fost tentat de 10 ori sa editez reportajul si sa scot o bucatica din el. Dar nu se poate, pentru ca trebuie sa ramana acolo, model de prost-gust. Ho, nu sariti! E atat de simplu!

Paranteza (si povestea) : Paul Catalin imi propusese sa "facem" niste bani in respectiva perioada. Cum? Simplu. Solutia tuturor durerilor de cap se numea Polonia. Rezultatul a fost nu atat de fructuos din punct de vedere financiar, dar am avut sansa sa cunosc un cuplu din Satu-Mare, care mi-a ramas drag pana in ziua de azi - Corina si Richard (Ricek). Din pacate amandoi strasnici manuitori ai glajei, ea romanca, el polonez. Cu exceptia d-lui Ticu de la Scoala de Soferi Ticu (offf, Ticule, la multe rele m-ai indemnat! las' ca ajung si acolo!) eu n-am cunoscut un om sa bea atat de zdravan ca Ricek. Burete de supt vodka, Ricek a fost ghidul nostru pentru cele cateva business-trips in Polonia. Programul lui Ricek era cam asa: desteptarea la ora 6 cu prima sticla de vodka. Imbarcarea pasagerilor in Satu Mare. Un somnic scurt pana in vama. O sticluta cu vamesii. Cateva pahare in autocar. Un somnic scurt. O sticla de vodka. Repeta. Repeta. Asta era Ricek. In rest, daca mai avea timp, un om extraordinar. Corina, prietena lui, nu bea chiar atat de mult. Dar nici nu dormea. Ca asta e, in Univers toate se compenseaza.

Ei, pe langa after-shave-ul Brut pe care l-am folosit ani de zile, am avut (ne)fericirea sa cumpar din Polonia ceea ce avea sa ramana pentru ani mandria mea (pe care acum o reneg) - "camesa din piele de sarpe" - nume dat de Paul Catalin. Stra/lucitoare, neagra si bineinteles, din ceva material de ultima speta. Trebuie sa o spun cu mana pe inima - daca vreti un model de prost-gust, il veti avea in reportajul asta. Acolo unde il veti vedea pe reporter (nu dam nume!) imbracat in celebra camasa neagra varata in blugi prespalati.

Inca o data repet - am fost tentat sa scot partea aia, sa o acopar cu un insert si s-o las pierduta in negura vremilor. Dar...sa fie de amintire si de exemplu. Monument de prost-gust pentru posteritate. Las-o acolo, daca aduce un zambet, fie el si rictus, e de bine.

"ce ma mai râd !!! "

2009-06-03T10:01:00.006-04:00

Am facut un efort intelectual printr-o mishcare scurta din "poanier" si am trecut pe tastatura Ro pt a nu se intelege ca ma "barbieresc"
Azi (3 iunie 2009) am vazut ca Pipiku' a mai schimbat putin prin site shi a facut o investitie. A adus un TeVeu sa ne vedem in poze. Frumos. Si cum tremura imaginea, mi-am amintit cum "emiteam" noi prin '91 ...

Toate emisiunile se faceau inregistrate (atunci, la inceput, anii '91). Inregistram inainte cu o zi, si filmarea, pe caseta VHS se ducea la "emisie" adica la posta, acolo in centru, langa MM.
Am avut o multime de amintiri acolo. Imi amintesc ca emisiunile erau duminica dimineata, de la 10 parca. Ziua de duminica, venea intotdeauna parca sa ne faca in ciuda dupa seara de sambata, cand 110% din "personalul" Cinemar-ului avea de mers la nunti (filmat, cantat, imbatat). Motiv pentru care ora 10 era mult prea matinala pentru oricare dintre noi. Mirosea in acea camera de maxim 2 x 3 m, a mancare de la nunta (de la sarmale pana la ciorba si prajituri - glumesc - mai era si carnatz). Inca in acea perioada 50% din telespectatori ne urmareau pe televizoare alb/negru iar noi transmiteam semnalul de pe un video J35 (o scula buna pentru vremurile acelea, dar totusi una de casa, nicidecum de broadcast). Primeam la un moment dat telefoane de la telespectatori ca "le fuge imaginea in partea de sus a ecranului". Flutura adica, pricepeti? Atunci am aflat ca avem nevoie de TBC (Time Base Corector - o scula care asigura adaptarea nivelului la o sursa de semnal video, care sincronizeaza parametrii video pentru mai multe echipamente si care in acelasi timp corecteaza defectele dintr-un semnal video, de exemplu, inlocuieste un semnal syncro slab, cu altul cu o mai mare stabilitate - am fost prea tehnic ? sorry)
Am aflat ce ne trebuie, incercam sa gasim undeva, dar pana atunci situatia trebuia remediata, sa "poate sa ne vede shi ochiul telespectatorului"
Nu mai stiu exact cine a venit cu ideea de a incerca sa tinem banda video tensionata intr-un anumit fel, si astfel iata-ne la fiecare emisie cu video-ul fara capac si cu o surubelnitza care "tinea situatia supt syncro".
Dintr-o data, a venit cineva cu ideea : " punem o camera video, filmam ecranul televizorului si transmitem semnalul sin camera. Astfel vom avea un semnal constant, si nu va mai "flutura" sus.
Zis si facut . Iata-ne in emisie cu un adevarat arsenal : camera, trepied de camera, televizor Philips, diagonala 82 cm , si iata-ne in emisie. Frumos, curat, elegant.
Toata emisia a mers ca pe roate, eram fericiti ca am mai rezolvat una din problemele tehnice.
Dar, la un moment dat , stupoare!!!
Un telefon il felicita pe Liviu Petre: Te-am vazut la televizor!!!! Asa i se spunea la telefon. Doar ca el nu a fost in nici un material in acea zi. Deci ... stupoare ... De unde a aparut Liviu la TeVeu ?!
Brainstorming : de unde si pana unde Liviu la TeVeu ? Si ne-am lamurit. Imaginea lui Liviu din camera de emisie, se reflecta in ecranul televizorului , ecran filmat de camera de luat vederi.
Vedeti ce simpla e televiziunea?
Orice vede o camera video, vede si telespectatorul...
Yo "m-am râs" !!! Voi ?!

mi-a venit si mie randul ...

2009-05-31T03:21:00.006-04:00

Iata, nush de ce shi prin ce minune minunata am inceput sa scriu scrierea scrisului scris. Aici. Acum. Poate pentru ca sunt cu "foalele" pline, poate pentru ca e dumdim , poate ca m-a prins rushinea. (oare asta sa fie?)

Trebuie sa recunosc de la inceput ca stau rau cu memoria (sunt batran, remember?) si daca in amintirile mele voi face gresheli, asta e. Accept scuzele voastre...

...Era undeva prin ianuarie 1991 cand, activam la Casa Tineretului cu o trupa de teatru si o brigada artistica. Munceam atunci (daca se poate spune "munceam") la Teatrul de Papushi Baia Mare. Intr-o joi (nu pun pariu) ma trezesc in sala de repetitii a Casei Tineretului cu dl Andone -primar la acea vreme - si cu o intrebare directa :
"Vrei sa lucrezi in televiziune ? Am vrea sa fi primul crainic al televiziunii Cinemar Baia Mare"
Raspunsul meu a venit mult mai repede decat s-ar fi ashteptat auditoriul, si pe principiul "mananci calule ovaz?" am raspuns afirmativ.

Cand am ajuns acasa, mi-a fost rushine sa-i spun mamei ca voi prezenta programul primei televiziuni din Baia Mare pe motiv ca shi asha aveam deja un loc de munca nedemn pentru un barbat in putere, un om mare, shi galben de gras. Am uitat sa precizez ca si parul il aveam mult mai lung decat prevedea legea, iar gaura in ureche era pentru cercelul pe care-l purtam.

Iata-ma in urmatoarea zi in sediul televiziunii Cinemar, un loc in care erau doar cei 4 patroni deja amintiti de "antescribul" meu si veshnicul Sandu Vlasin. Apropos de Sandu, eu cred ca el s-a nascut in televiziune dar el nu stie ...

Toata lumea avea treaba pe acolo, eu incercam sa vad ce se intampla pe acolo, ma uitam la cabluri si la camerele de filmat, cand apare Dutzu , (AKA Mihali Dumitru) care incepe sa ma masoare din cap pana in picioare. Pardon doar din cap pana mai jos de umeri. Pana acolo era parul meu ... M-a intrebat: "Vrei sa lucrezi in televiziune?" Am raspuns oarecum timid: " Daca faceti si radio, da..." Eu cred ca dorea sa scape de mine shi mi-a raspuns, putin convingator ca "DA, vom face si radio"

Doleantzele fiindu-mi indeplinite, am ramas. Nu aveam nimik de pierdut si in plus imi placea ideea unui loc unde nu trebuia sa transpir ca sa demonstrez ca sunt in stare de ceva, si eventual sa mai cresc in ochii mamei .

In ziua urmatoare aveam de prezentat primul buletin de stiri al televiziunii. Cred ca era 1 februarie 1991.
Era in studio un pupitru la care trebuia sa stau in picioare, un desen in spatele meu cu sigla postului, lumini de jur imprejur si o caldura de nedescris (luminile reci inca nu erau descoperite de noi)
Stateam cuminte cu textele in fata, incercam sa mai repet ce aveam de spus, cand il vad pe Dutzu uitandu-se la mine cu o privire ce nu-mi prevestea un lucru bun. Si asa s-a shi intamplat. Il comparam in acele momente cu doctorul Baltazar, care dadea ture in jurul meu, cand, brusc, i-a venit o idee ... A luat de pe un cablu un snur (mai exact era un shiret) shi mi-a legat parul la spate ... Nu cred ca am lacrimat, oricum stiu ca m-am bucurat ca nu avea o foarfeca la indemana. Aia ar fi fost tragedia ....
S-a numarat in ordine inversa , de la 5 la 2 ... si gata, ON AIR ! Yo. Shi TV Cinemar

daca tzi-a placut, daca mai vrei, spune ... si voi mai posta

Dorm Borumbeii Mei

2009-05-28T22:20:00.009-04:00

Vorbesc zilnic cu Adi Mic. Ma sperie omul asta, imi da niste detalii despre intamplari in Cinemar - care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie la fel de intense si pentru mine, pentru ca le-am trait, le iubesc - majoritatea - dar nu! Descopar cu stupoare ca am uitat nepermis de multe si musai sa-i multumesc lui Mic pentru dulci readuceri aminte!

Am reusit sa vorbesc in ultimele zile cu Claudiu Florescu, era in toiul unui festival de folclor, ne-am promis ca vom relua discutia cat de repede posibil.

Am mai stat de vorba cu Georgica Pletea - astept inca sa prinda cateva clipe libere sa puna pe "hartie" ceea ce ne-a promis ca va scoate de la Dutu Mihali privind debutul televiziunii.

Sper din tot sufletul sa avem si un nou autor - pe langa cei care deja sunt logati ca si autori si pe care ii (re)invit sa scrie. E vorba de Anamaria Peride.

**********

Emisiunile au continuat. Am incercat sa diversificam modalitatile de prezentare, continutul, genurile de exprimare, invatam din mers. Am invatat sa vorbim "in camera", sa facem diferenta dintre vocea de zi cu zi si cea "de televiziune" sau "radio". Cinemar a fost o scoala de jurnalism nemaintalnita. Invatam pe toate planurile, eu personal mi-am bagat nasul in tot ce insemna televiziune, de la video la audio, montaj, satelit, tot ce se putea. Asimilam repede si nu cred ca cineva din Radio sau Televiziunea Cinemar nu a simtit acelasi lucru, libertatea de a progresa, de a deveni mai bun.

Nefiind o televiziune de "cablu" ci una de "eter", nu se incasau abonamente de la telespectatori. In acele zile reclama era mama comertului cu adevarat si, pot sa spun cu mana pe inima ca pana in 1996 - 1997 Cinemar a duduit de reclame si productii publicitare. Incercam sa combinam utilul cu placutul. Imi amintesc cu mare placere de prezentarile inregistrate la "Steaua Nordului", pe drumul catre Satu-Mare. Una dintre emisiuni a fost in luna lui mai, in '91 sau '92. Emisiunea a debutat cu roiuri de carabusi pe care ii stransesem in cateva zeci de minute inainte de a incepe prezentarile. O alta nebunie de scurta-durata a fost momentul in care mi-am bagat permanent in par - ca sa fiu ca si Paul Catalin! Imaginea aceea a aparut luni de zile in programul editat la un moment-dat de CBM, distribuit pe Cosbuc 16 si la sediul de pe B-dul Bucuresti.

Echipa incepuse sa creasca. Tavi Butuza devenise o prezenta constanta in studio. Banuiesc ca Florescu incepuse sa gandeasca emisiunea de "Buna dimineata Baia Mare" si avea nevoie de stiristi. Cu Tavi Butuza am mai vorbit in anii care au trecut, am vorbit chiar foarte recent, dandu-i adresa de blog si rugandu-l sa scrie cateva cuvinte. Dar, vorba lui Adi Mic - Tavi e tot acolo unde era acum 18 ani, foaia de hartie si stiloul, si il invidiez.

Marius Baciu venise de la Canal 7, "furat" de Florescu, probabil Flo ii facuse o oferta pe care nu putuse sa o refuze. Anamaria era atunci prin studio, nu foarte des, dar a fost intotdeauna o placere sa o vad, o fata extraordinar de frumoasa si desteapta-foc.

Stiu ca la un moment-dat in perioada asta 1991/1992 - a aparut Tibi Marcus - din cate mai tin minte fusese coleg de facultate la Geologie cu Florescu. Tibi s-a ocupat in prima faza de traduceri din limba engleza ale emisiunilor si documentarelor CNN/Voice of America/WorldNet cu care Cinemar avea sa incheie un contract de exclusivitate. Nu numai asta avea sa fie "calvarul" lui Tibi, dar si montajul emisiunilor adventiste aduse de Pompiliu Blotor.

*********

O intamplare care ma face si acum sa rad in hohote este reportajul facut de Tavi Butuza, Paul Catalin si subsemnatul in Satu Mare la un moment-dat, la lansarea primei carti a poetului roman de origine irakiana Salah Mahdi. Lansarea a avut loc in holul hotelului Dacia - hotel in care eram de altfel cazati. Principalul scop al deplasarii mele era incheierea unui contract de publicitate cu cei de la Steaua Nordului, cu care Tavi avea sa ma puna in legatura. Dar, ajungand in Satu-Mare am asistat cu placere la lansarea cartii, cu si mai mare placere la masa - hai, cinemaristii, recunoasteti ca sunteti cu totii niste gurmanzi! - si, cu DEOSEBITA placere la ceea ce avea sa urmeze.

Bautura a fost din belsug, Tavi Butuza era pe acea vreme un deosebit si rafinat degustator de coniace si alte bauturi tari. Nu mi-e rusinica nici cu Paul Catalin. Eu m-am abtinut pana la un punct, din cate imi amintesc, altfel probabil n-as mai pastra nimic in memorie despre seara respectiva.

Tavi isi facea documentarea la un paharut, Paul mai freca rotitele camerei cu coniac si Salah Mahdi recita cu patos:

" Va veni o zi
o zi feminina
ca un cîntec de roua –
porumbeii mei dorm
într-un poem
un poem ca o stea"

Eu ma invarteam foarte bine dispus printre tavile cu caviar si nu mai stiu ce - caviarul totusi il retin! era prima data cand incercam "delicatesa" - cand l-am auzit pe Paul ingaimand cu o voce molesita, intr-un pur accent arabesc:

"Dorm borumbeii mei obositz"...

Nu aveam de unde sa stiu ca intortocheatul vers va deveni un sine-qua-non al chefurilor la care Paul avea sa ma "plimbe" mai tarziu, chefuri despre care vom povesti la un moment-dat. Mie, acest vers mi-l va aduce intotdeauna in fata pe Paul.

Lansarea s-a incheiat, in continuare au mai evoluat cativa actori de la teatrul Satu Mare, o trupa rock, bautura a curs, astfel incat mult dupa miezul noptii ne-am retras in camere extraordinari de galagiosi, tarand dupa noi doua sticle de coniac. Inganand intr-una - si nu glumesc, intr-una! - obsedantul vers al borumbeilor, Paul a avut grija si rabdarea sa astepte cu camera pornita pana ce Tavi Butuza avea sa se dezbrace, ramanand intr-o pereche de chiloti albi, lungi pana la genunchi, clatinandu-se incet pe picioarele subtiri si, alimentat de perdeaua grosuta a aburilor de coniac, s-a transformat in maestru emerit al poeziei, subliniind in holul hotelului parti din cartea lui Mahdi cu o alta expresie care a ramas celebra si pe care imi permit sa o reproduc aici:

"Da-ti-ar Dumnezeu putere in p&*a ca mistretului in falci"

Paul uguieste in ison cu "borumbeii" filmandu-l pe Tavi in chiloti iar eu mai am un pas pana la a muri de ras.

Atarnat de scara...Lolek si Bolek.

2009-05-21T23:58:00.010-04:00

Ochii sticlosi, buna dispozitie, ne incalzisem, Paul chiar incepuse sa faca glume - un umor hatru, sfatos, bine dezvoltat de anii lui de Facultate de la Cluj. George nu bause foarte mult, principalii "manuitori ai sticlei" fuseseram noi si poate cate un "detz" cei din regia de emisie. Sandu Vlasin facea misto de noi cocotat la cucurigu. Regia de emisie - lumea lui Vlasin si a lui Balasfi - era situata in lateralul studioului, despartita de un geam, ajungeai acolo catarandu-te pe o scara metalica.

Mai aveam inca vreo jumatate de ora pana la intrarea in emisie cand ne-am dat seama ca nu aveam decor. Cinemar folosea niste decoruri extrem de simple, perdele vopsite in mov si verde care atarnau de niste bare de metal pe marginile studioului. Nu aparuse inca sigla binecunoscuta a CBN - asta avea sa apara mai tarziu, dupa afilierea cu ARDAF. Era folosit un generator electronic de sigla.

"Asta e o emisiune de divertisment" imi susoteste Paul. Pune mana pe o scara folosita de zugravi, aruncata intr-un colt. "Asta-i decorul nostru". "Bine", il intreb, "si daca avem dedicatii cum le citesc?" "Ce, ma Bodea, nu poti citi numa' daca stai in kur? In picioare iti piere glasu'?"
Am inghitit in sec, nu stiam daca aveam sa fiu in stare sa citesc, dar nu avea nici un sens sa ma contrazic cu Paul.

George se invartea facand ultimele reglari de focus la camere - cred ca erau doua camere in studio. Era si Tibi Czompa acolo.

Scara - check. Camere - Check. Sunet - Check. Auzim din regia de emisie acordurile incheierii de emisiune a TVR-ului si privesc monitorul. A intrat sigla Cinemarului, sunt constient cumva ca mii de oameni asteapta ceva - nu pe Paul si pe mine, dar asteapta Cinemarul. Am trecut deja de stadiul de emotie, sunt in stadiul de inconstienta.

George rade de noi "Maaa, ce ochi mari aveti". Normal, dupa o sticla de whisky parca ne picurase cineva atropina, ne straluceau ochii ca la pisici salbatice.
Apuc sa il intreb pe George "Cum sa incep? " cand il aud pe Vlasin din emisie: "Atentie!"

George ne facuse un generic de emisiune "Febra de Sambata Seara" - sper din tot sufletul sa gasesc pe undeva genericul asta, de dragul amintirilor. Intra genericul...

"3...2...1" si vad degetul lui George plecand spre noi, facandu-mi semn ca sunt in direct. Adica: "You're fucked".

Sunt in direct. George mi-a spus de o mie de ori sa ma uit in camera. Asa ca ma uit in camera, dar nu vad nimic, decat un hau amenintator. Ma mai uit o data la George, cerand ajutor. Cred ca am o grimasa de ranjet tamp pe fata, pentru ca nu stiu ce sa zic.

Sandu urla din emisie "Baaaaaaaa, sunteti in direct! Ziceti ceva!"

Si aud vocea lui Paul langa mine, miraculos de linistitoare.

"Buna seara, stimati telespectatori, bine ati venit la Febra de Sambata Seara".

Ce stiam despre ce inseamna sa fii crainic, moderator, prezentator, spuneti-i cum vreti. Nimic. Doar ceea ce vazusem la TVR - trebuie sa fii politicos. Sa spui "Buna seara" si sa stimezi pe cei care se uita la tine. Cam asa ne inchipuiam ca ar trebui sa fie. Dar e clar ca lui Paul ii fileaza o lampa.

"Bodek si cu mine o sa va fim gazde in aceasta seara"

Bodek, hmmm. Deci ma ia la misto - noi doi, lucrand impreuna eram "Lolek si Bolek" ai Cinemarului. Undeva deasupra ochiului, o vena minuscula incepe sa imi pulseze si cum isi termina Paul polologhia, continui:

" Avem muzica buna, avem divertisment pentru voi - Camera Ascunsa - si in final un film. Nu uitati ca puteti sa dati dedicatii in seara asta sunand la (nu mai tin minte numarul). Dar sa incepem cu prima piesa a serii!"

Am transpirat. M-am balbait. Vocea lui Paul a fost prea slaba, eu cred ca am tipat. George se scarpina in cap "noah, ii bine..adica poate fi mai rau". Mai rau? Adica sa nu vorbim deloc, esti sigur ca ar fi mai rau? A intrat piesa in emisie si telefonul suna. Sandu Vlasin noteaza dedicatii si ma striga sa le iau. Nu-s decat 3 minute de pauza, cam atat e piesa muzicala, si trebuie sa intram iar.

"Calmati-va", spune George. "Asa e la inceput".

"3..2..1 Atentie!" si suntem iar in emisie.

Astept sa il aud pe Paul si il aud, foarte ciudat, de undeva din dreptul soldurilor mele, si eu nu sunt deloc inalt. Paul are cam 1.80, poate mai mult. Ce cauta acolo?
Imi fac cruce cu limba, e cu capul in jos, atarnat cu picioarele de scara. Parul cret ii sta valvoi si tot sangele i s-a suit la cap. Dar...prezinta! Citesc 3-4 dedicatii, n-am nici o poanta in "repertoriu", cred ca as fi fericit sa dau drumul cat de repede la a doua piesa. Paul aproape cade cu scara incercand sa se dea jos, i-a ramas un picior atarnat acolo. Isi revine insa repede, nu-mi dau seama daca se clatina de la instabilitatea scarii sau de la whisky. Citeste si el doua dedicatii, dam drumul la piesa.

George rade in barba. "Va omoara Florescu". Si cred ca Florescu se uita la emisiunea aia, dar nu a sunat sa spuna nimic.
A treia prezentare - suntem amandoi pe scara, brusc scara devine colacul nostru de salvare, supliment de "umor". Parca ne-am mai incalzit, mai scoatem balbe dar parca acum emisiunea curge mai lin. Da, a avut dreptate George, inceputul e mai greu. Dedicatii vin destul de multe, telefonul suna intr-una in regie. Macar daca n-ar suna toti sa ne injure.

In pauze Vlasin ne mai incurajeaza: "O sunat unu' sa intrebe cat va mai tinem aici, daca dam o data drumul la film". "Altul a sunat sa intrebe ce-i cu avortonii aia". Unii ne incurajeaza la telefon, altii ne injura. Dar lumea suna sa faca dedicatii si asta e bine. Balasfi mustaceste fara sa spuna nimic, George face "efecte" din camera, se invarte in jurul lui Paul, al meu. Czompa cred ca a adormit pe sub vreo perdea.

E patru dimineata si curge transpiratia pe noi, de la emotii, de la halogenele din tavan. Am obosit intr-o ora cat intr-o saptamana. Inca simt cum tremur incet, dar prezentam ultima piesa si filmul, ne luam ramas bun si..am terminat. Il stresez pe George de mii de ori - "cum a fost?" pe Vlasin, pe Balasfi...pe Paul nu-l mai intreb nimic, Paul il urla pe Czompa prin studio ca sa puna camerele la loc, dar Czompa e deghizat pe undeva in stativ.

A doua zi, Dutu Mihali are o cearta serioasa cu Florescu din cauza noastra.
"Cum sa faca asa ceva? Ala atarnat de scara, beti amandoi".
"Hai, ma Dutule, ca n-au fost beti." "
Pai toata lumea s-a uitat la televizor azi noapte. Toti i-au vazut. Toata lumea ma suna sa imi spuna".
"Foarte bine, ce ai vrea, sa nu sune nimeni?"

Florescu ne ia de o parte. "Lasati-o mai usor". Dar e de parere ca e mai bine sa vorbeasca lumea decat sa nu vorbeasca deloc. Vizionam stocarea emisiunii de 20 de ori, ma rusinez iar de balbe...ajung la concluzia ca, intr-adevar, se poate si mai rau...dar si mai bine.

Montaj cu VHS-uri...Primele reportaje...Primul direct.

2009-05-20T00:06:00.008-04:00

Nu stiu cati dintre voi va mai amintiti prima mea emisiune, in direct, undeva, prin 1991. La acea vreme, Cinemar emitea noaptea, la incheierea emisiunii TVR si era receptionat in cinci judete - Maramures, Satu Mare, Bistrita, Salaj, Bihor. Virusul televiziunii ma piscase deja, eram - pe de o parte - extaziat sa il vad pe George Pletea atat de dezinvolt in emisiunea lui (cea de vineri seara) pe de alta parte as fi vrut sa incerc si eu! Mica familie Cinemar de atunci m-a primit extraordinar de bine, in foarte scurt timp m-am simtit acasa. Practic nu erau foarte multe de facut in studio in acea perioada. Pe moment "functionam" ca si reporter/redactor si incepusem sa bat Maramuresul si Satu Mare cu Paul Catalin ca si coleg si operator in cautare de subiecte pentru stiri.

Am sa fac o paranteza, unul dintre reportajele de inceput a avut loc undeva in Maramuresul istoric, cred ca prin Moisei sau Viseu de Sus. Era ceva inedit, fusesem anuntati ca un tren intrase intr-un ARO, erau morti...un dezastru. Asa ca am suit cu Paul Catalin in masina (Dacia) si dusi am fost; am ajuns destul de repede. Paul si-a luat cadrele de la locul accidentului - cadavrele fusesera ridicate de acolo. Din cate imi amintesc, murisera patru pasageri si singurul care supravietuise era soferul. Da, intr-adevar tragedie...Am ajuns pe urma la morga si am intrat sa luam un interviu celui care facea autopsia - imbalsamator cred ca era, ca medic legist in satul ala in nici un caz. Am incercat pe cat posibil sa evit privelistea dezolanta de pe masa pe toata perioada interviului - era prima data cand vedeam asa ceva. Nu mi s-a facut rau, dar nici in apele mele nu eram. Lovitura cea mare mi-a fost data, socant, la finalul interviului. Cand Paul isi strangea cabluri, becuri, camera, tipul se apucase sa trepaneze craniul si, extrem de dezinvolt, izbea occipitalul de marginea metalica a mesei ca sa poata scoate creierul afara. Mie mi se lipisera ochii acolo si am auzit ca prin vis intrebarea : "Si ce film dati sambata seara?"Sincer, nu-mi amintesc ce am balmajit, dar stiu ca am iesit in cea mai mare viteza...A fost una din marile lectii de realitate pe care Cinemarul mi le-a oferit pe parcursul anilor.

Sa revenim insa la lucruri mai amuzante! Serii de reportaje facute pe orice fel de teme, important era sa aducem stiri care sa fie montate de George Pletea si sa fie emise in timpul noptii. Doamne, cata libertate a existat atunci! Auzeam ca se intampla ceva - oriunde in Maramures sau in judetele din jur, eram acolo. Timpul liber ni-l petreceam la Gradina de vara de langa Planetariul din Baia Mare - Festingher, cum ii spunea. A devenit, peste ani, locul preferat al Cinemaristilor. Imi amintesc de cate ori mai aparea Florescu acolo injurandu-ne de toate penele!

Invatasem ce inseamna un desfasurator, time-code, promo si alti zeci de termeni specifici, practic imi faceam ucenicia in cea mai frumoasa meserie din lume. Nu stiu cum am ajuns sa imi doresc sa fac o emisiune in direct. Nu aveam pic de curaj pentru asta, habar nu aveam ce as fi spun dar ideea a aparut pe nesimtite. Am vorbit cu Paul Catalin - care s-a dovedit foarte receptiv la tampeniile mele. Oricum eram amandoi total lipsiti de talent si de "dezinvoltura" de direct, asa ca am cerut sfatul - si ajutorul - Maestrului George Pletea. Georgica facuse teatru de papusi, avea dictie, era extraordinar de dezghetat in fata camerei, asa ca sfaturile lui nu aveau cum sa ne dauneze. Am primit de la el cateva casete VHS cu muzica "de pe vremuri" - preferata lui George si a mea, italo - cateva "camere invizibile" furate de la RTL sau mai stiu eu de unde, facusem desfasuratorul...putea veni seara cea mare! Tot ce aveam de facut era sa...prezentam si sa incercam sa fim haiosi, ne gandeam noi.

In asteptarea lui George, nu pot sa nu il aduc in vorba pe Tibi Czompa, care era pe-atunci cameraman. Maghiar (oh, really?) Tibi era un tip plinut extraordinar de calm si, dupa spusele lui Adi Mic, avea doua viteze. Incet si pe loc. Daca ii dadeai ceva de facut, puteai fi sigur ca avea sa fie facut...in cateva zile sau saptamani. Sunt convins ca el a fost cel care a inventat moda pantalonilor lasati sub chiloti, dupa care s-au luat toti bad madafaka de prin State.

As vrea sa mentionez ca in acea perioada Cinemarul nu avea o masa de montaj propriu-zisa. Toate materialele erau pe casete VHS si montajul se facea la "rece" cu un player si un recorder. George era un maestru al acelui tip de montaj. Mie, la inceput, oricat as fi numarat "1..2..3", tot nu imi ieseau "lipiturile" cum ar fi trebuit. Materialele pentru emisiuni de divertisment erau inregistrate de pe "satelit" (MTV, RTL, etc) de catre Calin Balasfi, Sandu Vlasin, George...Toate fundalurile muzicale erau pe casete audio normale - majoritatea ale lui Balasfi. Si, bineinteles, emisia se facea de pe VHS, fara mixer, ci doar un switcher cu 4 butoane, daca nu ma insel. Camera 1, Camera 2, VHS 1, VHS 2. Astia eram, mari si lati.

Pregatisem desfasuratorul, prezentarile aveau sa fie in direct, casetele erau pregatite...George era in studio ca sa ne tina companie lui Paul si mie...Regia de emisie pregatita, cred ca era in jur de 12 noaptea, mai aveam 2-3 ore pana la intrarea in emisie si aveam niste emotii pana peste cap. Nu stiu Paul, dar eu le-am avut, atat emotiile cat si trac. Ii auzeam pe cei din regia de emisie vorbind, testand, sunand releul Mogosa pentru a verifica daca totul e in regula...simteam tensiunea in aer si cred ca si tensiunea ne simtea foarte bine.
Nu am avut nimic prestabilit pentru acea emisiune in ceea ce priveste prezentarile. Eram de parerea ca totul va fi perfect daca vom aparea acolo spunand ce avea sa ne vina in cap.

George: "Am o idee. Si eu am avut trac la prima emisiune, dar cred ca ar fi bine sa beti ceva - au sa va treaca emotiile".

Sa nu ma intelegeti gresit, mai bausem o bere sau un coniac, dar foarte rar. Nu beam, nu fumam, eram sportiv. Ideea lui George insa a fost mai mult decat binevenita si in cinci minute - tot de la Festingher, salvatoare gradina de vara! - a aparut in studio o sticla de whisky. Johnny Walker (contrafacut, banuiesc). Impreuna cu Paul am golit sticla aia pana la intrarea in emisie. Si la ora 3 dimineata Baia Mare s-a cutremurat.

(continuarea in numarul urmator - George, vrei sa iei povestea de aici?)

Primii pasi

2009-05-17T12:25:00.011-04:00

*** As vrea - cu drag! - sa o salut pe Anamaria Peride, fosta Camarasan - colega mea din clasa I-a! Cine ar fi crezut ca, la un moment-dat, ne vom intalni asa! Sunt convins ca si ea ar avea muuuulte de spus!

Da, e cazul sa intram in pita. Am tot asteptat sa il vad pe George (Pletea) intrand si spunand ceva - la urma urmei, este decanul tuturor, a fost primul in Cinemar - dupa cvintetul intemeietorilor, alaturi de Sandu Vlasin, Calin Balasfi, Tibi Czompa si Marius Baciu - si este cel mai potrivit pentru a spune cum au fost inceputurile inceputurilor.
In 1991, la inceputul anului, George a trecut pe la Casa Tineretului in Baia Mare - sincer, nu imi mai amintesc care au fost imprejurarile, cum de a trecut pe acolo, banuiesc ca avea o legatura cu Florin Manu, antrenorul meu, sau cu vreunul din colegii de la sala. In acea perioada eram Anul I la Filologie Baia Mare, publicam in "Graiul Maramuresului" in pagina "Universitaria", fusesem publicat si cu niste poezii - deh, durerile tineretii! - iar George a fost cel care m-a abordat si m-a intrebat daca mi-ar face placere sa lucrez in presa. Nu stiam nimic despre Cinemar pe acea vreme.

Am trecut pe la sediul de pe Cosbuc 16 si Florescu m-a primit destul de prietenos. Mi-a dat un prim test - sa ii fac un text la o asa-zisa reclama pentru Zeiss - undeva stiam eu cu ce se mananca Zeiss, dar textul pe care l-am "compus" atunci nu mi-l mai amintesc. Cat despre al doilea test, am fost bagat direct in paine. Am fost trimis la Casa de Copii de pe Victor Babes si acela a fost primul meu reportaj. Textul a fost ok, Florescu a fost satisfacut si eu am facut primul pas in ceea ce avea sa devina cariera mea de televiziune.

Pe Dutu Mihali nu l-am cunoscut decat mai tarziu - era, prin definitie, tipul omului de afaceri care nu prea statea de vorba cu angajatii - sau cel putin nu cu mine si nu in acea faza. In schimb, Florescu a fost mereu extraordinar de atent. Spuna cine ce-o spune de Florescu, dar el a fost - si este - un pasionat de Televiziune si omul acela a vrut intr-adevar sa FACA CEVA. Sa faca ceva bun, dincolo de necesitatile financiare ale Televiziunii insasi sau ale lui. Florescu a explicat baimarenilor - citez Cipri Baltoiu - ce e acela "Talk Show", avea rabdarea sa stea si sa vorbeasca despre Televiziune. La inceput l-am considerat pe Florescu "sef", a fost mereu Directorul Televiziunii, dar m-am bucurat atunci cand am reusit sa il numesc prieten - in ciuda frecusurilor care au existat pe parcursul a 8 ani de TV. Nu cred ca a existat cineva care sa nu aiba frecusuri cu el sau cu altcineva - la urma urmei Cinemarul a fost o casa de nebuni - dar - si spun asta in ceea ce ma priveste strict - Florescu nu m-a cenzurat vreodata - pe mine, ca stirist la inceput, ca divertisment si Director de Programe mai apoi. O paranteza, va fi destul timp sa vorbim despre Florescu - sunt foarte, extrem de curios, dintre cei care il mananca si azi de k*r, cati au reusit sa puna pe picioare ceea ce a pus el si cum ar fi procedat unii si altii pusi in situatia lui - aceea de a cordona si tine pe linia de plutire o Televiziune si de a face si bani.

Pe Medan l-am cunoscut prea putin . Medan era un tip mai retras, prieten bun cu Sandu Vlasin si Calin Balasfi - ei aveau acea relatie obscura sub scarile regiei de emisie, unde te impiedicai de baterii facute de Vlasin, il vedeai mereu pe Balasfi lipind ceva. Liviu Petre - n-am stiut niciodata cu ce se ocupa Liviu Petre in afara de Cinemar. Era un fel de Director de Sunet - "Doi Zeceeeeeee" "Dooooooooooi zzzzzzzzzzzzeceeeeeeeeee" - si ma pufneste rasul acum cat de serios era cand facea chestia asta in microfoanele alea de doi bani de la inceput. "Mai da-i inalte", ii striga lui Vlasin. Mai facea un fel de "paaaabaaaaaaa" si "tssssssssss" - erau primele efecte sonore "home-made" pe care le auzeam, asa ca foarte repede am luat in vocabular "doi-zece".
Cat despre Ocsi Vicsai, l-am prins destul de putin in Cinemar, a fost primul dintre intemeietori care a plecat - el cred ca inca se ocupa cu Videoteca de la Casa de Cultura si avea un stoc maricel de VHS-uri cu filme si muzica.

Atmosfera inceputului meu in Cinemar a fost destul de linistita, nimic nu avea sa prevesteasca intreaga poveste, nu cred ca vreunul din cei de-atunci s-a gandit la ce amploare avea sa ia TV si mai apoi Radio de-a lungul anilor. Cinemar a fost un teren de experiente si o "pepiniera" - ni limbaju' comunist! - de oameni de presa.

VIDEO - Supriza!

2009-05-15T19:31:00.009-04:00

Hai ca avem o surpriza pentru voi. Din cutia prafuita de pantofi (a lui Adi Mic) am scos unul din primele reportaje realizate de TV Cinemar. Reportajul a fost realizat de Adrian Mic si Sandu Vlasin in Satu Mare.

Am fost nevoit sa il impart in doua - Youtube nu permite fisiere mai mari de 10 minute.

2009-05-14T08:40:00.019-04:00

Website-ul asta nu se naste dintr-o dorinta impetuoasa de a vedea cine suntem, ci de a vedea cine am fost si ce am incercat sa facem noi, cei din Cinemar, pentru PUBLICUL BAIMAREAN. Si de a ne aminti. Critici, laude, sunt binevenite, dar, mai inainte de toate, vom aduce noi multumiri tuturor celor care si-au pierdut nopti in fata televizoarelor asteptand emisiunile lui George Pletea sau "Febra de sambata seara", tampeniile lui Paul Catalin si-ale lui Claudius Bodea, dedicatiile Deliei si ale lui Zsolt, celor care au urmarit cu interes stirile, reportajele si documentarele produse de stiristii "Cinemar", Daniela Bala, Cecilia Dragla, Marius Baciu, Ciprian Baltoiu, Cornel Babut (vivat pompierii!) mai tarziu Natalia Vaida, Ioana Tibuleac, Cristian Span. Celor care l-au iubit sau nu pe Octavian Butuza.
Celor care l-au barfit sau l-au apreciat pe Claudiu Florescu.

Nostalgie? Absolut. Cinemar a fost, inainte de toate, televiziunea experimentala a Ardealului. Aparut aproape imediat dupa ..whatever, Revolutia din 1989, Cinemar - un mic dar indraznet post privat de televiziune prin eter a insemnat pentru multi "LIBERTATE". Inceputa cu camere VHS si HI-8, cu reportaje total neprofesionale - dar urmarite in cinci judete, Televiziunea Cinemar a facut pasi mari si siguri datorita oamenilor care au lucrat acolo. Au fost inerente greseli, gafe, stangacii si balbe. Multe greseli de etica profesionala. Dar toti cei care au pus ceva pe hartie sau video in Cinemar au fost manati de pasiune si dorinta de a face mai bine.

Prin urmare, inainte de toate, sa spunem lucrurilor pe nume. Multumim tie, TELESPECTATORULE, tie si rabdarii tale. Fara tine, Cinemar n-ar fi existat.

2009-05-10T13:51:00.011-04:00

Buna !
Blog-ul e in lucru, Adi Mic, George Pletea si cu mine (Claudius Bodea) incercam sa ii adunam pe toti cei care, la un moment-dat sau altul, au facut parte din marea familie "CINEMAR"

11 Mai 2009 - Brainstorm cu Adrian Mic la telefoane - internetul lui e la pamant - ca sa ne amintim nume, pozitii si sa mai radem de ce s-a mai intamplat acum ani.
Tot azi am adaugat live chat - in speranta ca cei de pe diferite meridiane sa se poata intalni "in direct"

12 Mai 2009 - Surpriza mare! Nu mai stiam nimic de Zsolt, dar a rasarit ca o boare!
Hallo! Egy jó kocsmát keresek, haver!

14 Mai 2009 - O alta surpriza placuta! Ladieeeeeeeeeeeees and gentlemen, Cici's in the houuuuuuuuuuuuuse! Bine ai venit, Cici! Ne era dor de o doamna adevarata sa ne tina companie!

Salutam de asemenea vizita lui Adrian Hadean, multi, multi dintre voi l-ati auzit pe vremuri la Radio Cinemar! Acum aveti ocazia sa ii vedeti emisiunile TV si ii puteti vizita website-ul AICI

Daca ai lucrat in Cinemar - in oricare perioada - sau daca stii numerele de telefon ale celor care au lucrat in Cinemar, te rugam sa ne contactezi!

Echipa CINEMAR

2009-05-05T14:15:00.005-04:00

CINEMAR TV

TEHNIC	CAMERAMANI	MONTAJ

PRODUCATORI	STIRI	COLABORATORI

CONTABILITATE
MARKETING

CINEMAR RADIO

MODERATORI	TEHNIC	SECRETARIAT